Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) negociază cu Comisia Europeană (CE) înlocuirea sistemului de rentă viageră cu alte forme de sprijin pentru stimularea comasării terenurilor agricole, a declarat, ieri ministrul de resort, Mihail Dumitru.
"Continuăm să plătim drepturile celor care s-au înscris în sistem până la sfârşitul lui decembrie. Pregătim o Ordonanţă de Urgenţă prin care să amendăm legislaţia veche. Încercăm să negociem cu CE fie adaptarea sistemului potrivit normelor europene, fie transformarea acestui stimulent de comasare a terenurilor în altă formă. Fie să discutăm în cadrul PNDR despre sistemul de pensionare anticipată permis la nivel european sau alte forme de stimulare a comasării", a spus Dumitru, citat de Mediafax.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol situat în extravilan, pentru care rentierul a încheiat un acord de vânzare. În cazul în care terenul a fost arendat, valoarea rentei viagere anuale este de 50 de euro pe hectar.
El a adăugat că în acest an ministerul pe care îl conduce vrea să reducă la 5% rata de eroare în completarea cererilor pentru plata unică pe suprafaţă. "Erorile din cererile de plată trebuie să se reducă substanţial, aceasta fiind o problemă principală cu care se confruntă România. La sfârşitul lui 2010 se vor trage concluziile pentru 2007. Mă aştept să existe penalizări pentru 2007, pentru că am avut o rată de eroare de 10%. Deocamdată, România nu a plătit nicio penalizare; în prezent se fac controale din partea UE, iar dacă reuşim să demonstrăm că rata nu este reală, va fi altă situaţie", a spus Dumitru.
El a adăugat că una dintre problemele principale în acest sens o reprezintă numărul mare al persoanelor care declară acelaşi teren. "Românului trebuie să i se explice mult mai bine pentru a reuşi să identifice pe hartă unde anume are terenul, ca să nu ne mai confruntăm cu situaţii în care două persoane vin şi declară aceeaşi parcelă", a spus Dumitru. Potrivit acestuia, se penalizează ratele de eroare de peste 2%.
Citeste mai mult in Curierul National

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
El a adăugat că în acest an ministerul pe care îl conduce vrea să reducă la 5% rata de eroare în completarea cererilor pentru plata unică pe suprafaţă. "Erorile din cererile de plată trebuie să se reducă substanţial, aceasta fiind o problemă principală cu care se confruntă România. La sfârşitul lui 2010 se vor trage concluziile pentru 2007. Mă aştept să existe penalizări pentru 2007, pentru că am avut o rată de eroare de 10%. Deocamdată, România nu a plătit nicio penalizare; în prezent se fac controale din partea UE, iar dacă reuşim să demonstrăm că rata nu este reală, va fi altă situaţie", a spus Dumitru.
El a adăugat că una dintre problemele principale în acest sens o reprezintă numărul mare al persoanelor care declară acelaşi teren. "Românului trebuie să i se explice mult mai bine pentru a reuşi să identifice pe hartă unde anume are terenul, ca să nu ne mai confruntăm cu situaţii în care două persoane vin şi declară aceeaşi parcelă", a spus Dumitru. Potrivit acestuia, se penalizează ratele de eroare de peste 2%.
Citeste mai mult in Curierul National
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News