De ce grâul nu e o marfă ca oricare alta?

Cu criza alimentară din 2007 -2008 încă proaspătă în minte, saltul neaşteptat al preţului internaţional al grâului din august, în special ca răspuns la scăderea producţiei în Rusia şi la blocajul exporturilor ce a urmat, a ridicat temeri de repetare a crizei.
Grâul e aliment tradiţional de bază, constituind partea dominantă a alimentaţiei populaţiei lumii. Orezul, porumbul şi grâul furnizează până la 60% din sursele de energie ale populaţiei. Majoritatea ţărilor nu pot produce suficient pentru ele şi trebuie să se bazeze pe importuri. De aceea, orice creştere bruscă a preţurilor creează îngrijorări.

Cum am văzut în 2007-2008, nu toate ţările pot face faţă unor creşteri abrupte ale preţurilor inter­naţionale. Grupul ţărilor cu venit redus şi deficit de hrană (80 de naţiuni cu peste patru miliarde de oameni) se află în prima linie a acestei probleme.

Cu diminuări repetate ale previziunilor privind recoltele din CSI şi UE, preţul grâului a crescut cu 60% în câteva săptămâni în perioada iulie-august. Până în octombrie, cele mai multe preţuri au coborât faţă de vârfurile din august, dar s-au menţinut cu 50% peste cele din perioada similară a anului trecut. Şi pieţele porumbului au consemnat creşteri abrupte în săptămânile recente. Aceste preţuri mari vor ridica factura importurilor de cereale pentru ţările cu venit redus şi deficit de hrană în perioada 2010-2011, în ciuda faptului că aceste state anticipează un volum mai redus al importurilor.

Şi cum este evident că majorarea preţurilor cerealelor, un sinonim pentru „inflaţia alimentelor“, creşte dificultăţile ţărilor sărace, nu există niciun motiv de satisfacţie dacă avansul preţurilor pare anul acesta o ameninţare mai mică pentru securitatea alimentară globală decât în urmă cu unu-doi ani.

Citeste mai mult in Capital