Exclusiv
Publicat in: Stiri
Două treimi din ouăle produse în România sunt de la găini crescute în baterii cu suprafeţe mai mici decât ale unei coli de hârtie A4 şi hrănite adesea cu furaje modificate genetic şi cu vitamine sintetice, a declarat, marţi, reprezentantul organizaţiei Vier Pfoten, Gabriel Păun. Reprezentanţii industriei îl contrazic, însa, si precizează că sistemul este folosit în toate rile Uniunii, de mai bine de jumatate de secol.

Organizaţia pentru protecţia animalelor "Vier Pfoten" a anunţat, miercuri, declanşarea unei campanii intitulate "Explică ce este ştampila pe ou". Reprezentanţii organizaţiei au spus că această campanie se doreşte a fi un semnal de alarmă cu privire la faptul că două treimi din ouăle produse în România provin de la găini care cresc în condiţii improprii, care sunt hrănite cu vitamine sintetice şi medicamente, iar adesea alimentaţia acestora conţine coloranţi şi furaje modificate genetic.
Potrivit lui Gabriel Păun, coordonatorul campaniei Vier Pfoten, "alimentaţia se răsfrânge asupra calităţii ouălor. Producătorii trebuie să înceteze să folosească ouăle provenind de la aceste găini, iar supermarketurile să ofere consumatorilor alternative, adică ouă de la găini crescute în aer liber"

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

El a cerut producătorilor ca ouăle să fie ştampilate şi a atras atenţia asupra faptului că acele produse marcate cu numere care încep cu cifra 2 sau 3 trebuie evitate de la consum. Gabriel Păun a precizat că cele mai bune ouă sunt cele care au pe ştampilă cifra 0 sau 1, dar acestea se găsesc foarte rar.

Reprezentantul Vier Pfoten a mai spus că ţări precum Austria şi Elveţia au interzis deja creşterea găinilor în baterii, iar din 1 ianuarie 2012 toţi producătorii din UE vor fi obligaţi să renunţe la acest sistem de creştere a păsărilor.

Totodată, Păun a precizat că, potrivit statisticilor primite de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, două treimi din ouăle din România sunt produse în baterii.

Potrivit reprezentantului Vier Pfoten, în opt magazine alimentare au fost găsite la vânzare ouă ecologice, iar cinci dintre ele comercializau ouă de la găini crescute în hale, la sol. Totodată, în 18 supermarketuri au fost găsite la comercializare ouă de găini "chinuite în baterii", iar în 13 magazine erau la vânzare ouă cu probleme de etichetare, a mai spus Păun.

In replica, Ilie Van, presedintele Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania, a declarat ca majoritatea covârşitoare a ouălor pentru consum se produc de peste 60 de ani în cuşti (baterii), în toate lumea inclusiv în ţările UE. Informaţiile privind periclitarea sănătăţii oamenilor prin consumului ouălor de la găinile crescute în cuşti nu sunt fundamentate ştiinţific şi nu corespund realităţii legislative.

Si Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau, s-a declarat impotriva zvonurilor de acest gen. “Probabil ca industriei de crestere a pasarilor ii merge prea bine, iar unii ar vrea sa o mai pondereze. Nu e nimic concret, pina acum, dar niciodata zvonistica, pe o piata ca a noastra, nu a facut bine, ci a lasat urme serioase”, a comentat Grigore Horoi.

Directorul ştiinţific al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, prezent la conferinţa de presă, a spus că oul este unul dintre cel mai valoroase alimente pentru sănătate, întrucât conţine o proteină de cea mai bună calitate.

"Ouăle sunt foarte bune pentru toată lumea, de la copil până la cel în vârstă, sunt un etalon pentru alimentaţie întrucât nicio altă proteină nu este mai bună decât aceea din ou. Este bine ca oul să fie consumat fiert moale, nu foarte tare", a mai spus Mencinicopschi.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura

Investitia poate sa difere in functie de dotarile de care dispuneti deja, de dotarile pe care doriti sa le achizitionati, de furnizor sau de calitatea semintelor. Diferenta, in ceea ce priveste investitia intr-o cultura de castravete amar, o face si detinerea unui teren agricol.... citeste mai mult
Gestionarea unei ferme productive necesita utilizarea unor echipamente specializate, care sa asigure atat randamentul, cat si bunastarea animalelor. Printre cele mai importante dispozitive se numara grupurile de muls si mansoanele, care sunt concepute pentru a simplifica procesul de muls si a obtine... citeste mai mult
Productia de branza este o industrie cu traditie, dar si o oportunitate cu potential de dezvoltare pentru antreprenori. Daca esti in cautarea unei idei de afaceri profitabile, investitia in productia de branzeturi poate fi alegerea ideala.... citeste mai mult


Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton