Doze medii optime de azot pentru cultura de grâu în funcţie de recolta scontată şi indicele de azot al solului

Grâul este cunoscut ca o plantă ce reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor chimice şi organice, deşi consumul specific de elemente nutritive este relativ redus. Astfel, pentru 100 kg de boabe + paiele aferente, grâul consumă : 2,5 kg N, 1,2 kg P2O5 şi 3,0 kg K2O. Cerinţele grâului pentru îngrăşăminte sunt deosebite deoarece vârsta modifică consumul acestora. Absenţa unor elemente chimice din sol, insuficienţa lor sau prezenţa acestora într-un raport neechilibrat, diminuează creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Până la începutul înfrăţirii se consumă aproximativ 16% din totalul azotului, fosforului şi potasiului (perioadă critică). La sfârşitul înfrăţirii consumul de azot ajunge la 50 %, fosforul la 30 %, iar potasiul la 45 %.

La intrarea în burduf consumul total de elemente nutritive ajunge la 50 %, însă după înspicare este de 70 % la azot, 64-85 % pentru fosfor şi 83-100 % la potasiu.

Se consideră perioadă critică pentru grâu (şi în general pentru cerealele păioase) apariţia frunzei a treia, intrarea în burduf şi înspicarea.

Este necesar la cultura de grâu să se asigure încă din toamnă cantităţi suficiente de elemente pentru parcurgerea primelor faze de vegetaţie. Suplimentarea se poate face în primăvară în funcţie de conţinutul de elemente din plante. La analiza frunzelor de grâu în primăvară, compoziţia normală trebuie să fie de 3,5 % azot, 0,8% P2O5 şi 3% K2O. Limitele critice sunt 2,6 % pentru azot, 0,3 % pentru fosfor şi 1,8 % pentru potasiu.

Raportul N/P2O5 al grâului, mai mare de 5, ne arată o aprovizionare bună cu azot fără a mai fi necesară o fertilizare cu acest element (cel mult cu fosfor).

O recoltă de grâu de 4.500-5.000 kg/ha extrage din sol 80-120 kg/ha azot, 25-35 kg/ha fosfor (P2O5) şi 56-60 kg/ha potasiu (K2O).

Coeficienţii de utilizare ai azotului sunt cuprinşi între 30-50 %, ai fosforului între 6-25 % şi ai potasiului între 20-70 %.

Dozele de îngrăşăminte chimice cu azot ce se aplică culturii grâului pe grupe de soluri nu vor depăşi următoarele valori:

• 90-100 kg/ha. pe soluri luvice şi brune luvice;
• 80-90 kg/ha. pe soluri argiloiluviale şi cambice;
• 80-90 kg/ha. pe soluri aluviale nisipoase;
• 150-200 kg/ha. pe cernoziomuri freatic umede;
• 140-160 kg/ha. pe lăcovişti şi soluri vertice.

IN = H% X V% / 100
Dacă ne planificăm o producţie scontată (Rs) şi am calculat IN, se poate calcula doza optimă de azot pentru grâu.

Exemplu: să se stabilească doza de azot pentru cultura grâului de toamnă cultivat pe un sol cu un conţinut de humus H = 3 % şi un grad de saturaţie în baze V = 80 % (din cartarea agrochimică sau din analize făcute ad-hoc).

Producţia scontată este de 5.000 kg/ha.

Se calculează: IN = 3 x 80 / 100 aprox. egal cu 2.5.

Dozele medii (optim economic) se aplică în funcţie de indicele de azot:
Doze medii optime de azot pentru cultura de grâu în funcţie de recolta scontată şi indicele de azot al solului

Recolta scontată Rs kg/ha	Doza medie optimă de azot în kg/ha dacă indicele de azot este:
	0,1	1,0	1,5	2,0	2,5	3,0	3,5	4,0	4,5
2000	92	81	72	64	57	52	47	44	42
2500	107	97	88	80	73	67	63	59	57
3000	121	110	101	93	86	81	76	73	71
3500	133	122	113	105	98	93	88	85	83
4000	143	133	124	116	109	103	99	96	94
4500	153	142	133	125	118	113	108	105	103
5000	161	151	142	134	127	121	117	114	112
5500	169	159	149	141	135	129	125	121	119
6000	176	166	156	148	142	136	132	128	126
6500	183	172	163	155	148	142	138	135	133
7000	189	178	169	161	154	148	144	141	139
7500	194	184	174	166	160	154	150	146	144
8000	199	189	180	171	165	159	155	151	149

Din tabel, în coloana 6 indicele de azot fiind de 2,5, în dreptul recoltei scontate de 5000 kg grâu la ha, aflăm doza medie optimă de azot care este de 127 kg/ha.

Corectarea dozei de azot se face în funcţie de planta premergătoare astfel:

• după leguminoase se diminuează doza de azot cu 25-30 kg/ha;
• după prăşitoare târzii (porumb, sfeclă de zahăr) se adaugă 15-25 kg/ha.

În cazul aplicării gunoiului de grajd doza de azot se diminuează cu 2 kg azot pentru fiecare tonă aplicată direct culturii grâului, sau cu un kg azot dacă acesta s-a aplicat la planta premergătoare.

În regim irigat se sporeşte doza de azot calculată cu 30-40 kg/ha.

Dacă toamna sau iarna cad precipitaţii (ploaie sau ninsoare) peste media multianuală se sporeşte doza de azot cu 3 kg pentru fiecare 10 litri/m2 precipitaţii, sau se diminuează în caz de secetă şi nevalorificare a îngrăşămintelor cu azot.

Potenţialul normal de producţie şi aportul îngrăşămintelor la producţia de grâu se poate stabili la nivel zonal, pe zone de favorabilitate ţinând cont de notele de bonitare (acestea au valori de la 1la 100 şi indică cît este de favorabilă zona pentru cultura grâului) şi de rezultatele experimentale, ajungându-se la producţia posibilă şi specificându-se sporul de producţie realizat pe kg s.a. de îngrăşământ.

Îngrăşămintele chimice cu azot se vor aplica fracţionat ½ - 2/3 din doză sub arătură sau disc, la pregătirea patului germinativ. Dacă grâul urmează după o leguminoasă se reduce doza de azot aplicată toamna iar dacă urmează după premergătoare târzii (porumb, sfeclă) adaosul de azot se va aplica în toamnă.

Cealaltă 1/2 - 1/3 din doza de azot se va plica în primăvară.

Pentru fertilizarea de bază îngrăşămintele chimice cu azot în ordinea preferinţei, pe grupe de soluri sunt:

1. pe soluri acide cu pH în apă sub 5,8 (în zona de deal): îngrăşăminte complexe obţinute prin atac nitric al fosforitelor: 10: 18: 10; 22: 22: 0; ş.a;
îngrăşăminte complexe obţinute prin atac sulfuric al fosforitelor: 13:26:13; 16:48:0; 23:23:0;
nitrocalcar, uree, azotat de amoniu.

2. pe soluri cu pH slab acid (pH = 5,8- 6,4), pe cele neutre (pH = 6,4-7,4) şi slab alcaline (pH >7,4):
îngrăşăminte complexe 22:22:0; 27:13,5:0;
îngrăşăminte complexe 23:23:0; 16:48:0;
sulfat de amoniu;
azotat de amoniu uree.

3. pe soluri nisipoase: îngrăşăminte complexe: 12:18:0; 10:25:10;
îngrăşăminte complexe: 16:16:16; 22:22:0;
îngrăşăminte complexe: 13:26:13; 16:48:0; 23:23:0;
- sulfat de amoniu;
- nitrocalcar;
- azotat de amoniu.

Fertilizarea suplimentară a grâului în primăvară este necesară, deoarece nitraţii sunt spălaţi în sol de apele căzute în timpul iernii. Nitraţii sunt levigaţi în profunzime, în funcţie de cantitatea de precipitaţii infiltrată. La 200 mm. precipitaţii, din care 150 mm. s-au infiltrat, rezultă că nivelul nitraţilor este în afara zonei rădăcinilor (sub 1,2 m).

În afară de acest aspect, fermierul trebuie să cunoască starea de vegetaţie la ieşirea din iarnă a grâului în fiecare solă şi pe soiuri cultivate, spre a aplica judicios, diferenţiat, fertilizarea cu azot din primăvară.

La fertilizarea suplimentară se va ţine seama că azotul aplicat prea devreme favorizează nu numai numărul de fraţi, dar şi înălţimea paiului prin creşterea internodiilor bazale. Acest lucru impune aplicarea azotului la sfârşitul înfrăţirii până în faza de burduf şi nu la începutul înfrăţirii. Cantitatea de azot ce se poate aplica suplimentar la cultura grâului este de 30-110 kg./ha. (dozele mari se vor fracţiona).

În cazul unei desimi prea mari a plantelor este necesară întârzierea fertilizării suplimentare până la sfârşitul înfrăţirii pentru a micşora înălţimea paiului şi a reduce riscul căderii. Doza se va micşora la 30-40 kg./ha. (în această fază) şi va fi suplimentată până în faza de burduf.

Pe solurile cu fertilitate mijlocie, cantitatea de azot (s.a.) recomandată poate fi de 60-90 kg/ha, iar pe cele fertile de 30-40 kg/ha, în funcţie de conţinutul de azot al frunzelor de grâu.

Pentru culturile de grâu cu o desime mare, cu un colorit verde închis şi un conţinut de 5,5% azot total în frunze, fertilizarea suplimentară se poate amâna cu 10-15 zile, până când spicul principal se va găsi în teacă la o înălţime de 5-10 cm. de nodul de înfrăţire. În acest caz se pot folosi aeronave sau se proiectează cărări tehnologice pentru a nu călca cultura.

La fertilizarea suplimentară a grâului se pot aplica îngrăşăminte complexe lichide sau îngrăşăminte cu azot lichid şi cu uree.

Fertilizarea foliară (extraradiculară) la grâu se poate face cu uree în concentraţie de 5-15 %, fără să apară fenomene de fitotoxicitate, urmare a proprietăţii ei de a nu fi electrolit, cât şi datorită cuticulei ceroase a frunzelor. Pentru o cantitate de 300 l/ha soluţie în rezervorul maşinii de stropit se poate folosi o cantitate de 20 kg. azot substanţă activă/hectar, respectiv 45 kg uree brută.

Fertilizarea cu uree se poate realiza concomitent cu erbicidarea grâului, prin solubilizarea ureei în cisterna cu soluţia de erbicid.

Autor: Ing. Gheorghe Bora