Efectivele autohtone de păsări au crescut, în primele şase luni din acest an, cu 32% faţă de S1 2008, la 94.852.000 capete, iar cele de porcine s-au majorat cu 22%, la 5.177.000 capete, potrivit datelor furnizate Agenţiei NewsIn de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).
Situaţia pe primele şase luni din acest an arată că efectivele de bovine, ovine, caprine, porcine şi păsări au crescut, comparativ cu anul precedent, iar cele de cabaline (cai- n.r.) şi albine s-au redus.
Astfel, cele mai mari creşteri s-au înregistrat la păsări şi la porcine. La sfârşitul primului semestru din 2009, se înregistrau 94.852.000 capete de păsări, în creştere cu 32%, comparativ cu anul 2008, când efectivele totalizau 71.823.000 capete.
Segmentul de porcine a avansat cu circa 22%, în primele şase luni ale anului, de la 4.242.000 capete, în 2008, la 5.177.000 capete. În ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine, acesteau au crescut, în intervalul ianuarie-iunie 2009, cu aproximativ 16,7%, la 12.136.000 capete, de la 10.396.000 capete, în 2008.
O uşoară creştere, de circa 4,6%, s-a înregistrat şi la efectivele de bovine, care au ajuns, după primul semestru al acestui an, la 2.655.000 capete, faţă de 2.537.000 capete, în anul precedent.
Datele Ministerului Agriculturii mai arată că numărul total de cabaline a scăzut după primele şase luni, de la 810.000, în 2008, la 802.000. De asemenea, s-a înregistrat o scădere şi la efectivele de albine - 1.108.000 familii, la sfârşitul lunii iunie a acestui an, faţă de 1.109.000, în 2008.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Astfel, cele mai mari creşteri s-au înregistrat la păsări şi la porcine. La sfârşitul primului semestru din 2009, se înregistrau 94.852.000 capete de păsări, în creştere cu 32%, comparativ cu anul 2008, când efectivele totalizau 71.823.000 capete.
Segmentul de porcine a avansat cu circa 22%, în primele şase luni ale anului, de la 4.242.000 capete, în 2008, la 5.177.000 capete. În ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine, acesteau au crescut, în intervalul ianuarie-iunie 2009, cu aproximativ 16,7%, la 12.136.000 capete, de la 10.396.000 capete, în 2008.
O uşoară creştere, de circa 4,6%, s-a înregistrat şi la efectivele de bovine, care au ajuns, după primul semestru al acestui an, la 2.655.000 capete, faţă de 2.537.000 capete, în anul precedent.
Datele Ministerului Agriculturii mai arată că numărul total de cabaline a scăzut după primele şase luni, de la 810.000, în 2008, la 802.000. De asemenea, s-a înregistrat o scădere şi la efectivele de albine - 1.108.000 familii, la sfârşitul lunii iunie a acestui an, faţă de 1.109.000, în 2008.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News