Exclusiv
Publicat in: Stiri
calTe priveşte blând, te ascultă şi îţi este alături ori de câte ori ai nevoie de un prieten. Este mândru fără a fi arogant, nobil fără pretenţie de blazon şi un companion perfect în orice adunare cu pretenţii. Nu cere nimic şi ştie să ofere mereu tot ceea ce are mai bun – plăcuta lui companie. Este Măria sa calul, pe care în România îl apără şi o lege, dar şi o autoritate special înfiinţată pentru a susţine această valoare pentru care mulţi străini ne invidiază.
Caii, garanţie pentru credite externe
În Moldova, cele mai importante herghelii sunt în judeţele Suceava şi Neamţ. La Suceava se află două astfel de structuri, care au circa 700 de cai de rasă, ambele fiind administrate de către Direcţia Silvică. Cea mai mare este herghelia de la Lucina, care numără 385 de cai de rasă din care 299 huţuli, 68 ponei şi 33 semigrei de Bucovina. La herghelia din Rădăuţi cresc 290 de cai din rasa Shagya arab.

Pentru Direcţia Silvică, bidivii Bucovinei sunt o marfă scumpă şi bine plătită. Anul trecut s-au câştigat peste 200.000 de lei din vânzarea a 92 de cai. Anunţul a fost făcut de Cristi Tomniuc, responsabil cu activitatea de vânătoare, salmonicultură şi cai de rasă din cadrul Direcţiei Silvice. Bidivii au fost vânduţi la licitaţii.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h


„Calul este şi va fi mereu o monedă de schimb”, este de părere ing Tomniuc. De altfel, domnia sa a propus anul trecut ca toţi caii de rasă ai Direcţiei Silvice să fie folosiţi drept garanţie pentru obţinerea de împrumuturi externe: „În alte ţări din lume se girează cu hergheliile şi probabil o să ajungem şi noi aici. Hergheliile au, de regulă, o valoare foarte mare şi pot fi incluse în patrimoniul genetic naţional. Ele reprezintă, de fapt, o adevărată bancă de gene”, a declarat Tomniuc.

Anul trecut, Direcţia Silvică a vândut cel mai scump cal cu 8.000 de lei. „Avem cai care fac parte din patrimoniul genetic naţional şi nu avem voie să-i vindem. În urmă cu trei ani am fi putut să o vindem pe Angelica pentru 300.000 de euro”, a spus Cristi Tomniuc, explicând că Angelica este cel mai de preţ cal al direcţiei.

Citeste mai mult in Evenimentul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016