Ultimele precipitaţii ţin pe loc campania agricolă de primăvară. Potrivit directorului coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ştefan Indianu, până acum arăturile de sezon au fost efectuate pe 7.130 de hectare din cele 114.581 de hectare programate, sub brazdă fiind întoarse peste 62 de procente din total.
În ceea ce priveşte însămânţările, până acum s-au semănat doar 1.205 hectare (puţin peste 1 la sută din planificări), respectiv 405 hectare cu legume, 650 de hectare cu plante de nutreţ şi 150 de hectare cu orzoaica, informeaza Evenimentul Regional al Moldovei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News