In perioada actuala, urmare a dezvoltarii sustinute a comunicatiilor, liberei circulatii a informatiilor, persoanelor si marfurilor, extinderii domeniilor stiintifice etc. s-au atenuat diferentele culturale intre diferite tari si zone. Din ce in ce mai multe regiuni ale lumii sunt mai deschise la noile moduri de gândire si la noile comportamente, inclusiv in ceea ce priveste consumul alimentar. In timp, supuse proceselor de standardizare, diferitele culturi, obiceiuri, traditii, tind sa se omogenizeze.
In contextul prezentat, si piata agroalimentara este din ce in ce mai uniforma, omogena si standardizata.
Diferentele tind sa dispara, iar intr-un viitor nu foarte indepartat ne vom confrunta cu o piata in care acestea vor fi, practic, inexistente. Globalizarea pietelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori noi toti. In acelasi timp insa, asistam la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, anume la dorinta consumatorilor de a-si manifesta personalitatea si individualitatea. Din ce in ce mai mult, consumatorii (dar si pietele nationale), incearca sa descopere modele care sa-i diferentieze de “altii”, fie ei parteneri sau concurenti. In acest context, una din principalele probleme cu care se confrunta pietele este acea a capacitatii de anticipare si cuantificare a comportamentului “actorilor” care actioneaza pe piata. Astfel, exista si se manifesta comportamente specifice ce vizeaza integrarea “actorilor” in anumite grupuri sociale, in functie de propriile lor aspiratii; pe de alta parte insa, prin manifestarea unui anume tip de comportament se urmareste diferentierea, pe piata, a acestora. Totusi, tendinta dominanta care se manifesta pe piata este aceea a omogenizarii atitudinilor si comportamentelor “actorilor”. Altfel spus, ne indreptam, incet dar sigur, catre o piata globala.
Necesitatile si preferintele consumatorilor demonstreaza, in multe tari si zone ale lumii, o tendinta clara de omogenizare; de asemenea, ei sunt dispusi sa renunte la anumite avantaje care diferentiaza produsele, optând pentru calitate si preturi scazute (daca este posibil). Consecinta a globalizarii, standardizarea produselor genereaza economii de scara, altfel spus posibilitatea ajungerii, la consumator, a unor produse la preturi din ce in ce mai accesibile.
In prezent, se apreciaza ca pietele agricole din România sunt caracterizate printr-un grad redus de organizare, aceasta carenta influentând activitatea operatorilor de pe pietele respective si exercitând, evident, o serie de influente negative asupra comercializarii produselor agricole.
Valorificarea produselor agricole se confrunta cu o serie de probleme deja cunoscute: in perioada de dupa recoltare, oferta creste iar preturile scad, producatorii agricoli aflându-se, de multe ori, in situatia de a nu-si mai recupera nici cheltuielile de productie avansate. O modalitate de reducere a riscului evolutiei (nefavorabile) pretului, precum si a altor tipuri de riscuri (de exemplu acela al ramânerii cu productia pe stoc) este reprezentata de utilizarea institutiei bursei de marfuri, in cadrul careia exista mai multe mecanisme de tranzactionare, care se deosebesc prin raportul intre riscul asumat si profitul asteptat, raport acceptat de catre participanti. In cadrul tranzactiilor bursiere, se considera ca cea mai importanta variabila este pretul: intereseaza nivelul pretului la care producatorul este interesat sa vânda, precum si acela la care procesatorul este dispus sa cumpere.
Contractele bursiere sunt contracte comerciale de vânzare-cumparare, cu clauze standardizate referitoare la cantitati, clase de calitate, clauze si metodologie de tranzactionare etc.
Bursele de marfuri agroalimentare ofera celor interesati facilitati de negociere, si anume: un mod organizat de comert si un program de negociere; uniformizarea si codificarea practicilor comerciale; reglementarea si supravegherea tranzactionarii; tipizarea conditiilor contractuale; colectarea informatiilor; garantarea probitatii profesionale a membrilor / participantilor.
Autori:
Mirela Stoian – Academia de Studii Economice Bucuresti
Gabriela Nedita – Institutul de Bioresurse Alimentare
Citeste mai mult in revista Fermierul
In contextul prezentat, si piata agroalimentara este din ce in ce mai uniforma, omogena si standardizata.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Diferentele tind sa dispara, iar intr-un viitor nu foarte indepartat ne vom confrunta cu o piata in care acestea vor fi, practic, inexistente. Globalizarea pietelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori noi toti. In acelasi timp insa, asistam la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, anume la dorinta consumatorilor de a-si manifesta personalitatea si individualitatea. Din ce in ce mai mult, consumatorii (dar si pietele nationale), incearca sa descopere modele care sa-i diferentieze de “altii”, fie ei parteneri sau concurenti. In acest context, una din principalele probleme cu care se confrunta pietele este acea a capacitatii de anticipare si cuantificare a comportamentului “actorilor” care actioneaza pe piata. Astfel, exista si se manifesta comportamente specifice ce vizeaza integrarea “actorilor” in anumite grupuri sociale, in functie de propriile lor aspiratii; pe de alta parte insa, prin manifestarea unui anume tip de comportament se urmareste diferentierea, pe piata, a acestora. Totusi, tendinta dominanta care se manifesta pe piata este aceea a omogenizarii atitudinilor si comportamentelor “actorilor”. Altfel spus, ne indreptam, incet dar sigur, catre o piata globala.
Necesitatile si preferintele consumatorilor demonstreaza, in multe tari si zone ale lumii, o tendinta clara de omogenizare; de asemenea, ei sunt dispusi sa renunte la anumite avantaje care diferentiaza produsele, optând pentru calitate si preturi scazute (daca este posibil). Consecinta a globalizarii, standardizarea produselor genereaza economii de scara, altfel spus posibilitatea ajungerii, la consumator, a unor produse la preturi din ce in ce mai accesibile.
In prezent, se apreciaza ca pietele agricole din România sunt caracterizate printr-un grad redus de organizare, aceasta carenta influentând activitatea operatorilor de pe pietele respective si exercitând, evident, o serie de influente negative asupra comercializarii produselor agricole.
Valorificarea produselor agricole se confrunta cu o serie de probleme deja cunoscute: in perioada de dupa recoltare, oferta creste iar preturile scad, producatorii agricoli aflându-se, de multe ori, in situatia de a nu-si mai recupera nici cheltuielile de productie avansate. O modalitate de reducere a riscului evolutiei (nefavorabile) pretului, precum si a altor tipuri de riscuri (de exemplu acela al ramânerii cu productia pe stoc) este reprezentata de utilizarea institutiei bursei de marfuri, in cadrul careia exista mai multe mecanisme de tranzactionare, care se deosebesc prin raportul intre riscul asumat si profitul asteptat, raport acceptat de catre participanti. In cadrul tranzactiilor bursiere, se considera ca cea mai importanta variabila este pretul: intereseaza nivelul pretului la care producatorul este interesat sa vânda, precum si acela la care procesatorul este dispus sa cumpere.
Contractele bursiere sunt contracte comerciale de vânzare-cumparare, cu clauze standardizate referitoare la cantitati, clase de calitate, clauze si metodologie de tranzactionare etc.
Bursele de marfuri agroalimentare ofera celor interesati facilitati de negociere, si anume: un mod organizat de comert si un program de negociere; uniformizarea si codificarea practicilor comerciale; reglementarea si supravegherea tranzactionarii; tipizarea conditiilor contractuale; colectarea informatiilor; garantarea probitatii profesionale a membrilor / participantilor.
Autori:
Mirela Stoian – Academia de Studii Economice Bucuresti
Gabriela Nedita – Institutul de Bioresurse Alimentare
Citeste mai mult in revista Fermierul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML
