Exclusiv
Publicat in: Stiri
Exportul de ovine al României se va diminua cu 30% în acest an comparativ cu 2008, din cauza puterii scăzute de cumpărare şi a preţurilor mari practicate de fermierii români, a declarat preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine, Mihai Dumitriu. Anul trecut, România a exportat aproximativ 2,5 milioane capete de ovine.

Potrivit reprezentantului Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), încă din primele opt luni ale acestui an se observă o diminuare a nivelului exportului cu 30%. "La fel ca şi alte sectoare, şi exportul de ovine este afectat de criza economică şi, implicit, de puterea redusă de cumpărare. În plus, ne confruntăm şi cu atitudinea anormală a producătorilor români care vând animalele mai scump decât în majoritatea ţărilor din Europa. În aceste condiţii, inconştienţa lor ne face să pierdem pieţele pe care le-am câştigat şi le-am menţinut cu greu până acum", a explicat Dumitriu, citat de NewsIn.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h

Preţul de carne de oaie în viu, cu 15% mai scump la noi ca în restul Europei

Potrivit acestuia, crescătorii de ovine au scumpit preţurile la carnea de oaie în viu cu până la 20% după perioada Paştelui, ceea ce a condus la o reducere importantă a exporturilor. Astfel, în prezent, crescătorii români de ovine comercializează kilogramul de carne de oaie în viu cu circa 8,5 lei, faţă de 7 lei, înainte de luna aprilie.
"Sub influenţa sindicatelor, fără să ştie cum merg pieţele şi cum fluctuează preţurile, şi mai ales fără să ceară părerea organizaţiilor cu experienţă, asociaţiile de crescători au scumpit carnea de oaie în viu cu până la 20%, imediat după Sărbătorile de Paşte, astfel că acum suntem undeva la un nivel al preţurilor cu circa 15% mai mare decât în restul ţărilor din Europa. Această scumpire nu trebuia realizată, în condiţiile în care perioada de după Paşte este oricum una scăzută din punct de vedere al vânzărilor de carne de ovine. Cu această atitudine nu fac decât să ne scoată de pe pieţele internaţionale", a spus preşedintele PACERO.

Crescătorii românii spun că nu ei sunt de vină pentru preţurile mari

Pe de altă parte, crescătorii de ovine nu recunosc că ar fi mărit preţurile în acest an şi spun că posibila scădere a exporturilor are la bază majorările efectuate de intermediari peste preţurile practicate de producători.
"Nu am scumpit după Paşte preţul cărnii de miel, singura modificare realizată faţă de anii anteriori a fost aceea că nu am mai redus preţurile, aşa cum obişnuiam să o facem după terminarea perioadei sărbătorilor.
În anii trecuţi scădeam preţurile cu circa 50%, însă în acest an nu a fost nevoie pentru că Anglia nu a realizat exporturi din cauza bolii limbii albastre a ovinelor, şi nu au mai fost probleme la vânzare. Dacă exporturile au scăzut, nu este vina crescătorilor, ci a intermediarilor care vor să câştige mai mult decât noi, producătorii, şi măresc preţurile", a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Sibiu, Marcel Andrei, citat de NewsIn. Potrivit preşedintelui Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine, Mihai Dumitriu, un alt motiv care a concurat la scăderea exporturilor de ovine din acest an este lipsa crotaliilor pentru ovine. "Ca în fiecare an, avem probleme cu lipsa crotaliilor, ceea ce ne reduce din nou exportul. De exemplu, dacă vrei să cumperi 1.000 de capete de la un producător, doar 100 au cele două crotalii, 200 au doar câte unul, iar restul de 700 nu au deloc, iar în asemenea condiţii, nu putem exporta", a adăugat Mihai Dumitriu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Preşedintele ANSVSA susţine că direcţiile judeţene au stocurile de crotalii necesare anul acesta
Preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea, a explicat la întâlnirea cu asociaţiile de crescători de...
Criza crotaliilor pune in pericol incasarea subventiilor de catre fermieri
Crotaliile sunt niste bucati de plastic, de obicei de culoare galbena, care se pun in urechile...
Baciul ardelean, rămas fără crotalii
Printre crescătorii clujeni de oi care stau cu ochii pe calendar se numără şi Alexandru Bojan...
Cluj: Lipsesc crotaliile pentru miei
Ana-Maria Lar, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Cluj, a declarat,...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton