Exclusiv
Publicat in: Stiri
O să modificăm, în perioada imediat următoare, priorităţile în măsurile pe care le avem în modernizarea fermelor mergând cu proiecte clare pentru ferme de la 20 la 500 de hectare, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, într-o conferinţă de presă, la Călăraşi, cu ocazia împlinirii a 10 ani de funcţionare a silozului Cargill.
Ministrul Tabără a precizat că doreşte "această modernizare cu bani proiectaţi direct pentru astfel de categorii de ferme'.

În opinia sa, România îşi poate dubla sau chiar tripla cantitatea de cereale de export, anul viitor, printr-o mai bună organizare a sectorului agricol. Ministrul doreşte potenţarea sectorului românesc de piaţă pe porumb, grâu şi plante oleaginoase, fiind convins că potenţialul acestora este formidabil. 'Este un potenţial formidabil (...) pentru că modelele de firme care sunt aşezate în piaţa mondială, aşa cum este Cargill, cum sunt şi altele prezente în România, contribuie din plin la ceea ce înseamnă modernitatea şi mai ales managementul corect al producţiei agricole şi al modului de a lucra în agricultura noastră', a spus ministrul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h

Valeriu Tabără este convins că cei care lucrează în domeniul agricol, în 5-10 ani, vor privi altfel potenţialul şi mai ales exploatarea resurselor formidabile pe care le are această ţară. De asemenea, ministrul îşi propune să dezvolte exportul de cereale considerând că România nu trebuie să devină un importator de produse alimentare, ci trebuie să se transforme într-un exportator. 'Voi fi întotdeauna un susţinător a ceea ce înseamnă exportul de producţie românească pe pieţele externe. România este un potenţial furnizor de produse agroalimentare, şi nu un importator. A fost o mare greşeală să considerăm România aşa', a conchis ministrul Agriculturii.

Cu ocazia aniversării a 10 ani de funcţionare a silozului din Călăraşi, preşedintele şi directorul general al companiei Cargill, Greg Page, a anunţat lansarea unor noi servicii destinate fermierilor, incluzând servicii de consultanţă şi acordarea de instrumente financiare. Aceste produse şi servicii sunt concepute pentru a-i ajuta pe fermieri să facă faţă volatilităţii preţurilor şi să aibă acces la seminţe, îngrăşăminte şi tehnologii în vederea îmbunătăţirii calităţii şi randamentului recoltelor, informează un comunicat al firmei remis vineri AGERPRES.

Cargill intenţionează să îşi extindă constant această activitate în următorii cinci ani, prin majorarea capitalului circulant la 100 de milioane de dolari până în 2014-2015 şi prin crearea de noi locuri de muncă. Până în prezent, activitatea desfăşurată de Cargill în România în domeniul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase s-a axat în mare măsură pe procurarea cerealelor şi pe asigurarea serviciilor de depozitare pentru fermieri.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.