Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a primit de la fermieri 582.308 cereri de plată în cadrul Campaniei SAPS 2010 pentru o suprafaţă de circa 3 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 75,7% din cererile programate, a anunţat ieri agenţia.
"Pentru eficientizarea campaniei, APIA a transmis fiecărui fermier invitaţia de a depune cererea într-o anumită zi. Solicităm fermierilor să respecte programarea, astfel încât să evităm aglomeraţia specifică ultimelor zile în care se primesc cereri", a atras atenţia directorul general al APIA, Florin Marius Faur.
Potrivit datelor centralizate la nivelul APIA, până marţi, (20 aprilie), în cadrul Campaniei SAPS au fost depuse 582.308 cereri de plată pentru o suprafaţă de circa trei milioane hectare. Numărul cererilor depuse reprezintă 75,7% din cele programate pentru această dată.
Citeste mai mult in Curierul National.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia
Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Curierul National.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News