Aproape 700 de fermieri din judeţ trebuie să se prezinte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba. Motivul: în urma controlului prin teledetecţie făcut de către o firmă specializată s-a constatat că suprafeţele declarate de fermieri pentru obţinerea subvenţiei erau greşite.
Specialiştii spun că agricultorii vor primi banii doar după clarificarea erorilor identificate în urma verificărilor în teren. În cazul în care fermierii nu se vor prezenta până la data stabilită la primării, riscă să piardă banii de la Uniunea Europeană.
Cele mai multe nereguli la declararea suprafeţei pentru care au cerut sprijin financiar au fost descoperite la Roşia de Secaş, peste 200. În total, au fost verificaţi 835 de agricultori. Fermierii primesc aproape 50 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News