Peste 500 de fermieri vrânceni au fost tăiaţi de la plata subvenţiilor europene deoarece primarii i-au înregistrat cu datorii la bugetul local. Situaţia a fost rezolvată în ultimele zile după ce, în urma precizărilor venite de la conducerea centrală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a clarificat că fermierii care cer subvenţii nu trebuie să înregistreze datorii restante la bugetele locale.
Directorul adjunct al APIA Vrancea, Vasile Chirilă, a afirmat, miercuri, că iniţial primarii comunelor au transmis o situaţie cu toate datoriile cetăţenilor, indiferent dacă sunt curente, adică pot fi plătite în acest an, sau din anii anteriori. 'Am trimis o adresă către primării în care le precizăm ce trebuie să facă. De asemenea, pentru a veni în sprijinul oamenilor am pregătit şi un model de contestaţie astfel încât să poată primi subvenţiile la care au dreptul', a afirmat directorul Vasile Chirilă.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News