Fertilizarea cerealelor de toamnă, verigă importantă pentru obţinerea de producţii mari

Fiecare tip de sol asigură un anumit nivel de producţie, iar creşterea producţiilor în continuare poate fi asigurată prin respectarea tuturor verigilor tehnologice, de importanţă majoră fiind asigurarea cerealelor de toamnă cu elemente nutritive. Completarea necesarului de elemente nutritive se face din îngrăşăminte naturale (organice) şi îngrăşăminte minerale (chimice).
ÎNGRĂŞĂMINTELE ORGANICE

Îngrăşămintele organice sunt foarte valoroase, deoarece, pe lângă faptul că asigură o parte din necesarul total de elemente nutritive al plantelor, contribuie şi la ameliorarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului, precum şi la ridicarea conţinutului de humus din sol. Ele se pot administra direct la cerealele de toamnă în cazul în care planta premergătoare se recoltează mai devreme, încorporarea lor în sol făcându-se imediat sub arătura de vară, în cantitate de 20 t/ha atât în stare proaspătă, cât şi semifermentate. De asemenea sunt valorificate eficient, administrate la planta premergătoare prăşitoare.

ÎNGRĂŞĂMINTELE MINERALE

Îngrăşămintele minerale prezintă o deosebită importanţă în creşterea producţiei la cerealele de toamnă. Ele sunt eficace în special când sunt respectate şi celelalte verigi tehnologice (executarea în timp şi în mod corespunzător a lucrărilor solului, combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, asigurarea la semănat a unei densităţi corespunzătoare).

La stabilirea dozelor de îngrăşămintelor minerale trebuie să se aibă în vedere următoarele:

• rezerva elementelor nutritive din sol (NPK);
• planta premergătoare;


• îngrăşămintele organice administrate la cultura respectivă sau planta premergătoare;
• producţia scontată;
• gradul de aprovizionare cu apă.

Dintre elementele nutritive, producţia de cereale este influenţată cel mai mult de administrarea concomitentă a azotului şi fosforului.

Administrarea îngrăşămintelor cu azot

Azotul este principalul element nutritiv de care este strâns legată producţia. Asimilarea azotului se face în cea mai mare măsură în prima parte a vegetaţiei, de la înfrăţit la înspicat. Azotul asigură o bună înrădăcinare şi înfrăţire a plantelor, măreşte numărul şi greutatea boabelor în spic şi contribuie la creşterea conţinutului de proteine din bob.

Îngrăşămintele cu azot se aplică în doze de 80-140 kg s.a./h pe parcursul întregii perioade de vegetaţie fracţionat în 1-3 epoci (toamna, în ferestrele de iarnă şi în timpul vegetaţiei).

Dacă azotul nu s-a asigurat înainte sau la semănat, acesta se poate administra şi după semănat, prin împrăştiere uniformă la suprafaţa solului. Administrarea îngrăşămintelor cu azot la cultura cerealelor păioase înainte de topirea zăpezilor dă rezultate bune unde stratul de zăpadă nu depăşeşte 20-30 cm.

În perioada de iarnă, solele unde grâul este înfrăţit, se pot administra cantităţi de 40-80 kg N /ha şi chiar până la completarea dozei de azot necesară. Pe solurile unde grâul nu este înfrăţit completarea dozei de azot se va face în primăvară după înfrăţire.

Dozele de azot se vor asigura fie din îngrăşăminte complexe care se administrează pentru asigurarea dozelor de fosfor şi potasiu, fie din îngrăşăminte simple cu azot.

Pe solurile acide este indicat nitrocalcarul, care are o concentraţie mică de azot (26-27% azot) însă conţine şi calciu şi nu provoacă acidifierea solului ca azotatul de amoniu.

O atenţie deosebită trebuie acordată uniformităţii aplicării îngrăşămintelor şi raportului dintre elementele nutritive. Neuniformitatea aplicării îngrăşămintelor sau aplicarea azotului pe soluri slab asigurate cu fosfor mobil şi potasiu, poate să ducă la dezechilibre de nutriţie, care se manifestă printr-o înfrăţire slaba a plantelor, întârziere în creştere, arsuri pe frunzele tinere. Administrarea unor doze mari de azot pe solele unde fosforul şi potasiul nu sunt asigurate, duce la o slabă utilizare a azotului din îngrăşăminte, la sensibilizarea plantelor la cădere.

Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor

Fosforul, deşi consumat în cantitate mai redusă decât azotul, are totuşi un rol foarte important în creşterea armonioasă a plantelor. Fosforul favorizează înfrăţirea şi dezvoltarea rădăcinilor, grăbirea vegetaţiei şi formarea boabelor, care devin mai grele, cu randament în făina mai ridicat şi cu însuşiri de panificaţie mai bune.

Îngrăşămintele cu fosfor se administrează toamna, sub arătura de bază. Acolo unde nu s-au administrat sub arătura de bază, îngrăşămintele cu fosfor pot fi administrate şi sub disc la pregătirea patului germinativ. În acest caz este de preferat să se folosească îngrăşăminte complexe care au o solubilitate mai mare în apă.

Dacă nu se reuşeşte să se administreze şi să se încorporeze în sol îngrăşămintele cu fosfor înainte de semănat atunci se pot administra îngrăşăminte complexe la suprafaţa solului, în cantităţi care să asigure cantitatea de azot necesară pentru epoca respectivă.

Dozele medii optime de fosfor (P2O5) pentru culturile de orz, orzoaică şi grâu de toamnă sunt de 40-80 kg s.a./ha.

Administrarea îngrăşămintelor cu potasiu

Cerealele de toamnă reactionează mai slab la administrarea îngrăşămintelor cu potasiu, datorită faptului că aproximativ 2/3 din solurile ţării noastre sunt bine şi foarte bine aprovizionate cu potasiu. Îngrăşămintele cu potasiu s-au dovedit utile numai în zonele cu precipitaţii abundente, cu soluri podzolice, nisipoase, în special când cerealele păioase urmează dupa plantare mari consumatoare de potasiu, ca: sfecla de zahăr, cartoful, floarea-soarelui. Cantitatea de potasiu utilizată în aceste imprejurări poate fi de 30-50 kg/ha s.a.

Având în vedere eficacitatea şi eficienţa economică a fertilizării la cerealele de toamnă, trebuie să se facă tot posibilul pentru fertilizarea acestor culturi în mod sistematic, pentru a obţine rezultate bune, reprezentate prin producţii mari şi de calitate superioară.

Autor: ing. Daniela Criste