Exclusiv
Publicat in: Stiri
Implementarea Programului Operational Regional a fost dezbãtutã în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului (CM POR), care a avut loc la Piatra Neamt săptămâna trecută.

Cu aceastã ocazie, s-a evaluat stadiul programului si s-au stabilit mãsurile pentru accelerarea implementãrii proiectelor si a implementãrii financiare a fondurilor POR si s-au luat o serie de decizii strategice pentru a putea utiliza cu succes toate fondurile alocate programului.

Astfel, pentru Domeniul Major de Interventie (DMI) 4.3 „Sprijinirea dezvoltãrii microîntreprinderilor”, CM POR a decis eliminarea contributiei proprii a beneficiarilor la cheltuielile aferente cererilor de finantare. În consecintã, valoarea maximã a finantãrii acordate va fi de 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului, nu mai mult de 200.000 de euro. Decizia a fost luatã în contextul procesului de simplificare a accesãrii fondurilor structurale si a crizei economico-financiare. Tot ca modalitate de a ajuta microîntrepriderile în procesul de accesare a fondurilor europene, s-a luat decizia flexibilizãrii conditiei de eligibilitate referitoare la profitul din exploatare prin acceptarea profitului înregistrat în ultimul an drept conditie suficientã.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h


Vor fi suplimentate fondurile aferente DMI 4.1, DMI 4.3, DMI 5.1 si DMI 5.3, prin realocarea sumei aferente domeniului major de interventie 4.2, care nu s-a utilizat. Din banii realocati vor fi suplimentate si fondurile alocate DMI 3.1 „Reabilitarea/ modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sãnãtate”. Acesti bani vor fi utilizati pentru reabilitarea/modernizarea si echiparea celor 5 spitale judetene aflate în lista de rezervã a domeniului major de interventie 3.1: Spitalul Judetean Dâmbovita, Spitalul Judetean de Urgentã Vâlcea, Spitalul Judetean de Urgentã Zalãu, Spitalul Judetean de Urgentã “Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe si Spitalul Clinic Judetean de Urgentã Ilfov.

Decizia de realocare are la bazã situatia DMI 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate si neutilizate si pregãtirea pentru noi activitãti”, pentru care au fost depuse doar 3 proiecte (în regiunea Vest si în Regiunea Centru), cu o valoare solicitatã a finantãrii nerambursabile de 16,18 mil. euro, aflate în diferite etape ale procesului de evaluare si selectie. În aceste conditii, banii alocati DMI 4.2 nu pot fi cheltuiti în timp util, în timp ce pentru celelalte domenii de interventie existã cereri de finantare care depãsesc valoarea alocatã respectivului tip de operatiuni.

În cadrul Axei 5, DMI 5.3 „Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare în scopul cresterii atractivitãtii României ca destinatie turisticã”, operatiunea de finantare a Centrelor de Informare si Promovare turisticã va fi extinsã si cãtre unitãtile administrativ teritoriale localizate în zonele cu o concentrare mare si foarte mare de resurse turistice naturale si antropice si a statiunilor turistice, cu exceptia unitãtilor administrativ teritoriale din mediul rural. De asemenea, în cadrul acestui domeniu, operatiunea privind promovarea produselor turistice, au fost incluse în categoria beneficiarilor eligibili, asociatiile profesionale din turism, înfiintate în baza Legii 356/2001.

În cadrul domeniilor 4.1 si 5.2 s-a aprobat includerea institutiilor de cult ca solicitanti eligibili în parteneriat cu unitãtile administrativ teritoriale.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016