Gândim proiecte, dar ele rămân pe hârtie

Lipsa garanţiilor bancare, numeroasele contestaţii la licitaţii, precum şi lipsa unei legislaţii mai ferme şi care să vină în sprijinul beneficiarilor de fonduri europene sunt câteva dintre cauzele care împiedică atragerea fondurilor nerambursabile. Deşi o serie modificări în legislaţie au fost operate în favoarea iniţiatorilor de proiecte, blocajul în cheltuirea efectivă a banilor comunitari încă există.
Procesul de absorbţie al fondurilor europene este greoi şi suportă puţine îmbunătăţiri, fiind unul dintre punctele slabe din cauza căruia România a primit frecvent critici atât de la instituţiile UE, cât şi de la reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Potrivit statisticilor Ministerului de Finanţe, abia unul din 10 proiecte este finalizat prin cheltuirea efectivă a banilor. Suntem buni la redactarea de proiecte pe hârtie, spun cifrele oficiale. Rata de contractare a proiectelor este alertă, astfel că până la mijlocul acestui an am semnat proiecte în valoare de 32,82 miliarde lei, aproape cât întreaga sumă alocată de UE pe perioada 2007-2009 (36,1 miliarde lei). Teoretic, fondurile sunt „angajate„ oficial pe proiecte. Când vine vorba despre plăţi efective, calificativul este „foarte slab”. Abia 15 la sută din toate sumele contractate au fost cheltuite, iar gradul de absorbţie efectivă a fondurilor avansează foarte lent.

„Groaza” de cofinanţare

Cel mai dificil impediment în absorbţia de fonduri rămâne asigurarea cofinanţării proiectului, în condiţiile în care băncile, confruntate cu perspectiva pierderilor, au devenit tot mai reticente în a acorda împrumuturi. „Regula de bază este aceea a implicării beneficiarului în proiect, în sensul că nimeni nu poate realiza un proiect pornind doar de la o idee, iar toată garanţia să fie asigurată de bancă sau de către un fond de garantare al statului. Aici discutăm de afaceri, nu de ajutoare. În acest context toate băncile solicită o contribuţie proprie, solicită beneficiarului să facă dovada că are posibilitatea să plătească obligaţiile, mă refer în primul rând la dobândă, pentru că la rate se acordă o perioadă de graţie, care se corelează cu obţinerea de rezultate din investiţia respectivă”, a declarat Corina Obreja, consultant financiar.

Practic, beneficiarii ar trebuie să prezinte garanţii pentru cel puţin 20 la sută din valoarea creditului şi a dobânzii acumulate. O altă partea poate fi asigurată prin garanţii de la stat sau, mai nou, prin bunurile achiziţionate în cadrul proiectului. Garanţiile personale nu trebuie însă să lipsească, iar aici băncile sunt extrem de pretenţioase.„Nu suma contează la ora actuală, ci calitatea garanţiilor. Piaţa imobiliară a scăzut ca atractivitate şi atunci băncile caută garanţii vandabile. Prima pe lista preferinţelor este garanţia financiară, lichidă, certă, care din punct de vedere bancar întruneşte toate condiţiile de eligibilitate. Pe locul secund sunt bunurile achiziţionate în cadrul proiectului şi, sigur, în situaţii când acestea nu sunt suficiente, terenurile sau alte bunuri imobile”, spune Corina Obreja.

Citeste mai mult in Evenimentul