Consiliul Judeţean Covasna, alături de instituţii similare din două judeţe înfrăţite din Ungaria şi Suedia, intenţionează să implementeze un proiect care să îi ajute pe copii să îşi însuşească reciproc culturile şi tradiţiile. Întrucât cele trei judeţe înfrăţite, respectiv Covasna (România), Heves (Ungaria) şi Varmland (Suedia) au dat lumii câte un scriitor de basme de renume mondial - Benedek Elek, Gárdonyi Géza şi Selma Lagerlöf - a fost iniţiat un proiect comun intitulat „Satul basmelor“. Proiectul constă, în Covasna, în construirea a trei case tradiţionale de poveşti în locul natal al scriitorului Benedek Elek, care să cuprindă şi o clădire în care circa cincizeci de copii să poată învăţa, prin basme, scrie ziarul Gandul.
Consiliul Judeţean Covasna intenţionează să depună cererea de finanţare la Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 - care se referă la dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.500.000 de euro, iar procentul minim cu care trebuie să contribuie solicitantul este doi la sută, respectiv 30.000 de euro. Consiliul Judeţean Covasna urmează să dezbată, în şedinţa din 30 octombrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea participării instituţiei la Programul Operaţional Regional cu acest proiect.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Consiliul Judeţean Covasna intenţionează să depună cererea de finanţare la Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 - care se referă la dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.500.000 de euro, iar procentul minim cu care trebuie să contribuie solicitantul este doi la sută, respectiv 30.000 de euro. Consiliul Judeţean Covasna urmează să dezbată, în şedinţa din 30 octombrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea participării instituţiei la Programul Operaţional Regional cu acest proiect.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








