Asociaţia vânătorilor in Gorj a eliberat, ieri, 2000 de fazani aduşi de la o crescătorie de profil din Prahova. Păsările au fost duse pe fondurile de vânătoare din judeţ şi lăsate să crească în natură pentru ca la iarnă, când se deschide sezonul de vânătoare, acestea să poată fi împuşcate.
„Anul acesta constatăm cu bucurie că nu ne-a murit niciuna dintre păsările pe care le-am achiziţionat. Toate cele 2000 de exemplare sunt în viaţă şi, după cum puteţi observa, se simt foarte bine. E nevoie de anumite condiţii, mai ales la transport, pentru că şi cuştile sunt micuţe, ei sunt destui de mulţi, şi de asta cred că anul trecut am avut 4 păsări moarte. Sperăm ca la anul să fie şi mai mulţi, înmulţiţi în mediul lor natural, spre bucuria noastră”, a spus Gabriel Popeangă, unul dintre cei mai vestiţi finanţişti ai Gorjului, dar şi pădurar faimos din Leleşti, prezent la activitatea de ieri.
Cuştile cu fazani au fost împărţite paznicilor de vânătoare de pe fondurile din judeţ, aceştia având datoria apoi să lase păsările în libertate. Pe malul Şuşiţei, spre Stăneşti, peste 100 de exemplare au fost lăsate libere, pădurarii observând, pe drum, şi păsări care au fost aduse anul trecut şi care au populat zona, reuşind să supravieţuiască până acum.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Cuştile cu fazani au fost împărţite paznicilor de vânătoare de pe fondurile din judeţ, aceştia având datoria apoi să lase păsările în libertate. Pe malul Şuşiţei, spre Stăneşti, peste 100 de exemplare au fost lăsate libere, pădurarii observând, pe drum, şi păsări care au fost aduse anul trecut şi care au populat zona, reuşind să supravieţuiască până acum.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News