Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Guvernul a adoptat un pachet de cinci forme de ajutor financiar pentru fermieri


Guvernul a adoptat miercuri un pachet de cinci forme de ajutor financiar pentru fermieri, dintre care trei finanţate din fonduri naţionale, iar două din fonduri europene.
Din fonduri naţionale vor fi finanţate scheme de ajutor pentru ridicarea standardelor de bunăstare a păsărilor şi porcinelor, precum şi pentru subvenţionarea unei părţi din primele de asigurare aferente poliţelor încheiate de fermieri cu societăţile de asigurare-reasigurare.

Schemele de sprijin specific pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate, respectiv zonele de munte, şi pentru conversia de la agricultura convenţională la cea ecologică vor fi finanţate din fonduri europene.

Astfel, a fost aprobate două hotărâri de guvern privind condiţiile de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării păsărilor şi porcinelor.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

Atât la păsări, cât şi la porcine, ajutoarele de stat se vor acorda anual, în plăţi semestriale. Suma maximă de ajutor nu poate depăşi 500 euro/UVM/an.

Unitatea Vită Mare (UVM) reprezintă încărcătura sau numărul de animale ce revin la un hectar de păşune şi se stabileşte în funcţie de producţia de nutreţ verde la hectar şi de necesarul de nutreţ verde al unui animal, pe zi sau pe o anumită perioadă.

Totodată, a fost adoptat un act normativ privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate.

Valoarea ajutorului specific anual se calculează în lei la rata de schimb a Bancii Europene din data de 30 septembrie a fiecărui an în care se acordă ajutorul specific, pentru un plafon maxim de 22,44 milioane de euro.

Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de vaci de lapte eligibile, până la limita de maxim 100 euro/cap de animal.

Banii vor proveni din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA), iar termenul limită pentru depunerea cererilor este 31 august a anului pentru care se face solicitarea ajutorului specific.

Plăţile se efectuează începând cu data de 1 decembrie a fiecărui an.

În ceea ce priveşte subvenţionarea primelor de asigurare, cuantumul ajutorului de stat: reprezintă o cotă procentuală din costul primelor de asigurare plătite de către producători agricoli, respectiv 70% din costul primelor de asigurare aferente poliţelor care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale şi 50% din costul primelor de asigurare aferente poliţelor care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi/sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor sau ale plantelor sau de infestări parazitare.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare către beneficiari.

Ajutoarele pentru îmbunătățirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică se vor acorda operatorilor din trei sectoare, producţia vegetală, cea animalieră şi apicultură, pe exploataţie, în funcţie de mărimea acesteia.

Sprijinul se acordă operatorilor din producţia vegetală care deţin exploataţii în suprafaţă începând de la 0,3 hectare şi până la peste 100 hectare.

De exemplu, un operator care cultivă între 0,3 şi 5 hectare cu plante anuale, perene sau păşuni va primi suma de 1.500 de euro pe exploaţie, iar pentru un operator care cultivă între 21 - 50 hectare, valoarea sprijinului este de 2.900 euro.

De asemenea sprijinul se acordă crescătorilor de animale (păsări, bovine, ovine, caprine), tot în funcţie de dimensiunea exploataţiei (numărul de animale).

Astfel, un crescător care deţine între 21 şi 100 ovine sau caprine va primi 1.500 de euro, iar cel care deţine peste 100 capete va primi 3.500 de euro.

Apicultorii sunt şi ei beneficiari ai acestui sprijin. Deţinătorii a până la 50 de familii de albine aflate vor primi 750 euro, în timp ce aceia care deţin peste 100 familii de albine vor primi 950 de euro.

Resursele financiare alocate tuturor măsurilor de ajutor de stat pentru anul 2010, dar care vor fi plătite, în mare măsură, în primul trimestru al anului viitor, însumează peste 425 milioane de lei. În această sumă este inclus şi sprijinul pentru subvenţionarea motorinei pentru agricultură, în valoare de 215 milioane lei.
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016