Două incendii de vegetaţie uscată au fost semnalate, duminică, în apropierea pădurilor aflate în vecinătatea oraşelor Brad şi Haţeg, la faţa locului fiind mobilizaţi zeci de pompieri militari şi angajaţi ai ocoalelor silvice.
Primul foc s-a produs la liziera unui păduri de lângă Haţeg, unde, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a mai fost semnalat un incendiu pe o lungime de o jumătate de kilometru. Într-o primă fază, focul a fost stins, dar vântul puternic a făcut ca focarele să reapară, duminică, la mai multe buturugi şi tăieturi uscate de copaci.
Pompierii au intervenit cu mături şi lopeţi pentru că maşinile cu apă şi spumă n-au putut ajunge la locul incendiului din cauza reliefului accidentat, de munte.
'Focul s-a reaprins din cauza vântului puternic, iar pompierii au reînceput intervenţia. De această dată, cei 20 de pompieri militari sunt susţinuţi de alţi 20 de angajaţi ai primăriei şi ocolului silvic Sântămărie Orlea', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, lt. Anemona Doda.
Un alt incendiu de pădure a izbucnit în apropiere de Brad, pe raza localităţii Musariu. Incendiul se manifestă pe o lungime de o jumătate de kilometru, la marginea pădurii.
Din primele investigaţii ale pompierilor militari, ambele incendii au fost provocate de arderile necontrolate ale vegetaţiei uscate. Focul nu a ajuns să afecteze coronamentul copacilor

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
'Focul s-a reaprins din cauza vântului puternic, iar pompierii au reînceput intervenţia. De această dată, cei 20 de pompieri militari sunt susţinuţi de alţi 20 de angajaţi ai primăriei şi ocolului silvic Sântămărie Orlea', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, lt. Anemona Doda.
Un alt incendiu de pădure a izbucnit în apropiere de Brad, pe raza localităţii Musariu. Incendiul se manifestă pe o lungime de o jumătate de kilometru, la marginea pădurii.
Din primele investigaţii ale pompierilor militari, ambele incendii au fost provocate de arderile necontrolate ale vegetaţiei uscate. Focul nu a ajuns să afecteze coronamentul copacilor
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News