Fostul ministru al Agriculturii Ilie Sârbu a declarat, vineri, înainte de instalarea lui Radu Berceanu ca ministru interimar, că în loc să dea subvenţii, se ocupă de schimbări.
"În loc să dăm subvenţii, ne ocupăm de schimbări . Era o perioadă în care Agenţia de Plăţi trebuia să înceapă să dea avansuri", a mai spus Sârbu.
La rândul său, fostul secretarul de stat în cadrul ministerului Liviu Harbuz (PSD) a declarat că aceste demisii ar putea aduce reduceri la bugetul de stat.
"Am venit să şterg praful, bagajele mi le-am făcut de ieri", a spus Harbuz.
El a adăugat că poate, cu aceste demisii, se consideră că se vor face reduceri la buget.
"Poate aşa scăpăm de criză", a mai spus Harbuz.
Premierul Emil Boc a anunţat, joi, componenţa noului Guvern, după demisia miniştrilor PSD , precizând că el va asigura interimatul la Ministerul Educaţiei, iar ceilalţi miniştri PDL vor prelua, tot cu titlu de interimat, conducerea celorlalte ministere, conduse până în prezent de social-democraţi.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"Am venit să şterg praful, bagajele mi le-am făcut de ieri", a spus Harbuz.
El a adăugat că poate, cu aceste demisii, se consideră că se vor face reduceri la buget.
"Poate aşa scăpăm de criză", a mai spus Harbuz.
Premierul Emil Boc a anunţat, joi, componenţa noului Guvern, după demisia miniştrilor PSD , precizând că el va asigura interimatul la Ministerul Educaţiei, iar ceilalţi miniştri PDL vor prelua, tot cu titlu de interimat, conducerea celorlalte ministere, conduse până în prezent de social-democraţi.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News