Exclusiv
Publicat in: Stiri
Ieri, la sediul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a avut loc o întâlnire la care au participat ministrul Ilie Sarbu, directorul general al Direcţiei Generale pentru Afaceri Marine şi Pescuit, Fokion Fotiadis, directorul economic al Direcţiei Generale pentru Afaceri Marine şi Pescuit, Daniela GHEORGHE şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Valentin Bucksz.
Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Afaceri Marine şi Pescuit şi-au manifestat sprijinul pentru urgentarea absorbţiei de fonduri de către ţara noastră prin Fondul European pentru Pescuit (FEP), domeniu in care tara noastra nu a cheltuit niciun euro din cele 230 milioane puse la dispoziţia României.

Ilie Sarbu a arătat ca au fost revizuite toate procedurile în conformitate cu recomandările Autorităţii de Audit făcute în urma misiunii de audit din anul 2008 şi au fost elaborate proiectele de acte normative în vederea corectării legislaţiei şi grăbirii absorbţiei fondurilor europene, prin simplificarea procedurilor.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...

Oferta Speciala
valabila 48h

La rândul său, preşedintele ANPA, domnul Valentin BUCKSZ, a declarat că într-o lună şi jumătate de la instalarea noii conduceri a ANPA s-au făcut propunerile pentru îmbunătăţirea OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aceasta aflându-se în dezbatere la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor şi s-a elaborat Hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea ANPA în calitate de Autoritate de Management pentru implementarea Programului Operaţional de Pescuit (POP).

De asemenea, au fost elaborate o serie de ordine ale ministrului Agriculturii care stabilesc regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei şi aprobă manualele de proceduri în vederea evaluării, selectării şi contractării de proiecte în domeniul pescuitului şi acvaculturii.

În data de 25 martie 2009 va avea loc Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional pentru Pescuit din România, Comitet care va aproba efectuarea modificărilor necesare în vederea optimizării absorbţiei de fonduri, urmând ca în luna aprilie să fie deschisă sesiunea de primire a proiectelor, aceasta urmând a rămâne deschisă pe toată durata valabilităţii Fondului European pentru Pescuit (FEP).

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Ilie Sârbu (PSD): Băsescu este total dezinformat - subvenţia de 100 de euro nu se acordă celor care nu lucreză terenurile
Fostul ministru al Agriculturii, senatorul social-democrat Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, pentru...
PDL îl consideră pe Ilie Sârbu responsabil pentru problemele agriculturii din ultimii zece ani
Reprezentanţi ai PDL din Camera Deputaţilor au afirmat că o mare parte din vina pentru situaţia...
Ilie Sarbu: Steriu este un oportunist care si-a ratat definitiv cariera politica
Fostul ministru al agriculturii, Ilie Sarbu, actual vicepresedinte al Partidului Social Democrat...
Ilie Sarbu: Subventiile pentru agricultori erau alocate, Boc si Berceanu mint cand spun ca eu sunt vinovat
Vicepresedintele PSD, Ilie Sarbu, fost ministru al Agriculturii, a declarat ca la momentul plecarii...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.