Lucrările pentru renovarea şi dezvoltarea satelor aferente proiectelor depuse în prima sesiune şi contractate pe Măsura 322 din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) ar putea începe în această toamnă şi s-ar putea finaliza până anul viitor, a declarat marţi Ilie Sârbu.
Potrivit acestuia, din totalul proiectelor depuse pe Măsura 322 în prima etapă privind „Renovarea şi Dezvoltarea Satelor” au fost contractate 284 de proiecte, cu o valoare publică de peste 778 milioane euro.
Astfel, prin cele 284 de proiecte urmează să fie realizate 1.028 kilometri de drumuri, 1.762 kilometri conducte de apă şi 2.642 kilometri de canalizare.
„Dacă se vor grăbi şi dacă nu vor mai exista acei contestatari care întotdeauna după ce se încheie o licitaţie, depun o contestaţie, de profesie, deja din toamnă, septembrie-octombrie, ar trebui să înceapă lucrările. Sigur, până când timpul va permite”, a spus Ilie Sârbu.
Acesta a adăugat că lucrările ar trebui încheiate până în 2010.
„În mod normal, anul viitor trebui încheiate toate aceste proiecte pentru că nu sunt kilometri, în fiecare comună sau între comune, atât de mulţi cât să nu se poată realiza. Important e că au finanţarea şi nu pun la îndoială că primarii vor face aceste lucrări”, a mai spus ministrul agriculturii.
Prin Măsura 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor” pot fi finanţate proiecte integrate de infrastructură de bază (apă, canalizare, drumuri, energie electrică, gaz), dar şi de amenajare a spaţiilor publice, servicii pentru populaţia rurală (grădiniţe, azile, etc.) sau renovarea monumentelor de patrimoniu.
Principalii beneficiari ai acestei măsuri sunt Comunele şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
„Dacă se vor grăbi şi dacă nu vor mai exista acei contestatari care întotdeauna după ce se încheie o licitaţie, depun o contestaţie, de profesie, deja din toamnă, septembrie-octombrie, ar trebui să înceapă lucrările. Sigur, până când timpul va permite”, a spus Ilie Sârbu.
Acesta a adăugat că lucrările ar trebui încheiate până în 2010.
„În mod normal, anul viitor trebui încheiate toate aceste proiecte pentru că nu sunt kilometri, în fiecare comună sau între comune, atât de mulţi cât să nu se poată realiza. Important e că au finanţarea şi nu pun la îndoială că primarii vor face aceste lucrări”, a mai spus ministrul agriculturii.
Prin Măsura 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor” pot fi finanţate proiecte integrate de infrastructură de bază (apă, canalizare, drumuri, energie electrică, gaz), dar şi de amenajare a spaţiilor publice, servicii pentru populaţia rurală (grădiniţe, azile, etc.) sau renovarea monumentelor de patrimoniu.
Principalii beneficiari ai acestei măsuri sunt Comunele şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News