Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Calarasi este, de aproximativ o jumatate de an, o importanta institutie fara stapan, in care, se pare ca fiecare face ce doreste si cum doreste. De la plecarea fostului director Vasile Nedelcu, care a devenit senator, si pana in prezent, practic vorbind, institutia nu a avut nici un sef, nu a existat comunicare, nu a existat transparenta, motiv pentru care nici despre activitate nu ne putem da nici macar cu parerea.
Iar daca in urma cu putin timp, in fruntea acestei importante institutii care vegheaza asupra sanatatii populatiei a fost adus, poate obligat-fortat, un director cu delegatie de la Galati, ei bine, in urma cu putin timp, acesta a plecat in aceleasi conditii. Viorel Gheorghita, venit de la DSVSA Galati cu un dosar penal pentru dobandirea prin fals a unei functii, din cauza unui document atasat la CV, nici nu a apucat sa se obisnuiasca la Calarasi cu noii colegi si proaspatul birou, ca la data de 24 aprilie a trebuit sa faca drum intors. Astfel ca la acest moment, Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Calarasi nu are, oficial, niciun director cu functii depline, care sa raspunda de activitatea institutiei.
Citeste mai mult in Observatorul de Calkarasi

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Observatorul de Calkarasi
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News