Ing. Daniela Criste, depre cartarea agrochimică - factor determinant în stabilirea dozelor optime de îngrășăminte

Solul, principalul mijloc de producţie, din agricultură, este reprezentat de partea de pe suprafaţa scoarţei terestre care s-a transformat sub acţiunea simultană a biosferei, climei, atmosferei şi hidrosferei, asupra litosferei şi a materiei organice, iar după luarea în cultură şi activităţii omului, este un corp natural cu o serie de însuşiri chimice, fizice şi biologice în continuă schimbare, constituind un suport şi o sursă de elemente nutritive pentru plante şi în acelaşi timp un intermediar prin care se aplică îngrăşămintele şi amendamentele.
Ca produs natural, solul evoluează în timp sub acţiunea factorilor de mediu şi a activităţii omului (irigaţii, îngrăşăminte, amendamente) şi are însuşirea de a reţine o serie de elemente nutritive uşor accesibile plantelor şi de a le elibera pe parcurs prin schimb sau procese de mineralizare.

Prin tehnologia de cultivare a plantelor, prin folosirea îngrăşămintelor, amendamentelor şi irigaţiei, se pot schimba în mare măsură direcţia şi mersul proceselor chimice şi biochimice din sol, ca şi însuşirile fizico-chimice ale acestuia.

Proprietatea de bază care deosebeşte solul de roca pe care s-a format o constituie fertilitatea, care reprezintă caracterul calitativ.

Prin fertilitate trebuie să înţelegem capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor în toată perioada de vegetaţie, în mod permanent şi simultan, substanţele nutritive şi apa în cantităţi îndestulătoare faţă de nevoile acestora şi de a asigura condiţiile fizice, chimice şi biochimice necesare creşterii, dezvoltării plantelor şi obţinerii de producţii mari.

Utilizarea de către plante a elementelor fertilizante din sol diferă în funcţie de specie, de caracteristicile biologice ale soiului sau hibridului; de densitatea plantelor, de tipul de sol, de climă etc.

Analizând consumul specific pentru o tonă de produs la câteva plante de cultură, constatăm că solul nu are cantităţile necesare de elemente nutritive pentru a obţine producţii mari, de calitate şi rentabile. Pentru aceasta este nevoie să se intervină cu îngrăşăminte minerale şi naturale în completarea necesarului de hrană pentru plantele cultivate în doze optime din punct de vedere economic (DOE), după concepţia ştiinţifică de fertilizare adoptată până în prezent în România (Borlan şi colab., 1982).

Pentru a administra în sol cantităţile de elemente nutritive necesare plantelor de cultură este nevoie să cunoaştem rezerva de elemente nutritive din sol, reacţia (PH - ul solului), tipul de sol etc; este necesar controlul stării de fertilitate a solului, care se efectuează în scopul stabilirii unor corelaţii între sol-plantă şi factorii de mediu.

Testarea stării de fertilitate (determinarea elementelor nutritive din sol) se efectuează în scopul stabilirii corecte a nevoi de fertilizare şi presupune un sistem complex de analiză a solului, urmat de o interpretare pe baza de corelaţii în raport si cu ceilalţi factori care concură la realizarea producţiilor marire la nivel ridicat a fertilităţii solului şi de prevenire a poluării acestuia şi a apelor freatice cu reziduri chimice de orice natură.

Studiile agrochimice consemnează starea de calitate a solului pe adâncimea de 0-40 cm. şi tendinţele de modificare a calităţii solului sub influenţa tehnologiilor aplicate. De aceea, se recomandă ca aceste studii să fie făcute la un interval de 3 - 4 ani.

Schimbările petrecute în ultimii ani în agricultură, respectiv modificarea formei de proprietate, a mărimii proprietăţilor agricole, lipsa mijloacelor financiare pentru realizarea producţiei etc., au făcut ca în marea majoritate a cazurilor să se renunţe la unele verigi tehnologice importante din tehnologia de cultivare a plantelor, printre care şi fertilizarea ştiinţifică a culturilor după studii agrochimice.

Cele mai frecvente metode folosite în prezent pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte nu utilizează posibilităţile de investigare pe care ştiinţa le pune la dispoziţie. Unele au caracter empiric şi conduc la stabilirea de doze între limite nejustificate ştiinţific, ca de exemplu recomandări generale între 80-140 kg. s.a./ha. sau 60-90 kg. s.a./ha.

Ori nu este permis şi economic să se facă o cheltuială în plus cu 60 sau 30 kg. s.a. îngrăşământ dacă nu este necesar. În cele mai multe cazuri, dozele sunt fie prea mari, fie prea mici, fie nu corespund cu potenţialul genetic al soiurilor sau hibrizilor, condiţiile concrete de fertilizare şi factorii ecologici.

Într-o agricultură intensivă, recomandările generale, cu caracter empiric, privind folosirea îngrăşămintelor, pot duce chiar la dezechilibre nutritive, la plafonarea sau scăderea recoltei şi cheltuieli inutile datorate unui consum neeconomic de îngrăşăminte, precum şi la efecte de poluare chimică a mediului.

Oare este mai economic să se administreze îngrăşăminte la voia întâmplării acolo unde nu ai nici un fel de informaţie ştiinţifică despre conţinutul în sol al elementelor nutritive, despre reacţia solului, decât să se facă o cartare agrochimică şi în baza acesteia un plan eficient de fertilizare care să permită să se obţină producţii bune cu un conţinut de îngrăşământ optim?

Ţinând cont de cheltuielile efectuate cu cartarea agrochimică a unui hectar de teren agricol şi de faptul că această lucrare se efectuează odată la 3 - 4 ani, în raport cu costul din ce în ce mai mare al unui kg. de îngrăşământ complex, precum şi de efectele de poluare chimică a mediului pe care le poate avea fertilizarea neraţională a culturilor, este evident că o cartare agrochimică a solurilor este foarte economică prin prisma efectelor pe care le are fertilizarea.

O problemă deosebită, care se pune din ce în ce mai pregnant în ultimii ani, ca urmare a necunoaşterii solului de către proprietari din punct de vedere pedologic şi agrochimic, este apariţia carenţelor masive de anumite elemente nutritive, carenţe care în anumite condiţii devin factori limitativi ai producţiei. Cunoaşterea elementului “optim economic”are importanţă practică pentru ca sporul de recoltă care se obţine folosind doze optime economice de îngrăşăminte sa fie mare, iar pentru acest lucru trebuie să aveţi datele ştiinţifice necesare.

Este din ce în ce mai evident faptul că la ora actuală nu se poate vorbi de o agricultură intensivă, rentabilă, cu producţii de grâu de 2.000 kg./ha., porumb de 3.000 kg./ha.

Actualele preţuri ale produselor agricole sunt foarte mici în comparaţie cu preţul lucrărilor agricole, al materialelor necesare, fapt ce impune ca producţiile obţinute să fie mari pentru a deveni rentabile. Ori, nu se pot obţine producţii mari daca nu se respectă toate verigile tehnologice şi administarea îngrăşămintelor naturale şi minerale la necesarul plantelor de cultură.

Am prezentat în mare avantajele cartării agrochimice. Nu putem vorbi însă de doze optime economice de îngrăşăminte dacă nu avem cartarea agrochimică întocmită. În absenţa studiilor, atât agrochimice cât şi pedologice, nu se pot realiza producţii eficiente, o agricultură intensivă, precum şi protejarea mediului ambiant. şi de calitate superioară.

Aceste testări ale solului se fac de unităţi specializate, cum sunt Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice (care din păcate în ultimii ani au fost evitate şi neglijate) prin lucrările de cartare agrochimică efectuate de tehnicieni, chimişti, specialişti bine pregătiţi şi cu experienţă îndelungată.

Cartarea agrochimică este o metodă de investigare periodică pentru caracterizarea stării de aprovizionare cu principalele însuşiri agrochimice ale fertilităţii (pH, fosfor, potasiu, humus etc.), ale stratului arabil al solului în baza căreia se poate întocmi studiul agrochimic.

Importanţa studiilor agrochimice constă în faptul că prin datele pe care le furnizează, aceste studii constituie documentaţia de bază pentru stabilirea dozelor optime de amendamente şi îngrăşăminte organice şi chimice în vederea obţinerii unor producţii eficiente din punct de vedere economic în condiţiile păstrării corespunzătoare a calităţii solului şi mediului ambiant.

Studiile agrochimice constau în ansamblul de lucrări pentru delimitarea unor parcele omogene, în raport cu tipul de sol, cultură şi tratamente de fertilizare, recoltarea probelor medii agrochimice din fiecare parcelă astfel delimitată, efectuarea în laborator a analizelor agrochimice şi reprezentarea în funcţie de acestea pe cartograma suprafeţelor de teren cu însuşiri agrochimice corespunzătoare pentru realizarea producţiilor vegetale stabilite şi eficiente din punct de vedere economic.
Prin studiile agrochimice se fundamentează folosirea îngrăşămintelor şi amendamentelor care să asigure obţinerea unor producţii agricole mari şi de calitate superioară la toate categoriile de folosinţă în condiţii de eficienţă economică maximă, de sporire treptată sau menţinere la nivel ridicat a fertilităţii solului şi de prevenire a poluării acestuia şi a apelor freatice cu reziduri chimice de orice natură.

Studiile agrochimice consemnează starea de calitate a solului pe adâncimea de 0-40 cm. şi tendinţele de modificare a calităţii solului sub influenţa tehnologiilor aplicate. De aceea, se recomandă ca aceste studii să fie făcute la un interval de 3 - 4 ani.

Schimbările petrecute în ultimii ani în agricultură, respectiv modificarea formei de proprietate, a mărimii proprietăţilor agricole, lipsa mijloacelor financiare pentru realizarea producţiei etc., au făcut ca în marea majoritate a cazurilor să se renunţe la unele verigi tehnologice importante din tehnologia de cultivare a plantelor, printre care şi fertilizarea ştiinţifică a culturilor după studii agrochimice.

Cele mai frecvente metode folosite în prezent pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte nu utilizează posibilităţile de investigare pe care ştiinţa le pune la dispoziţie. Unele au caracter empiric şi conduc la stabilirea de doze între limite nejustificate ştiinţific, ca de exemplu recomandări generale între 80-140 kg. s.a./ha. sau 60-90 kg. s.a./ha.

Ori nu este permis şi economic să se facă o cheltuială în plus cu 60 sau 30 kg. s.a. îngrăşământ dacă nu este necesar. În cele mai multe cazuri, dozele sunt fie prea mari, fie prea mici, fie nu corespund cu potenţialul genetic al soiurilor sau hibrizilor, condiţiile concrete de fertilizare şi factorii ecologici.

Într-o agricultură intensivă, recomandările generale, cu caracter empiric, privind folosirea îngrăşămintelor, pot duce chiar la dezechilibre nutritive, la plafonarea sau scăderea recoltei şi cheltuieli inutile datorate unui consum neeconomic de îngrăşăminte, precum şi la efecte de poluare chimică a mediului.

Oare este mai economic să se administreze îngrăşăminte la voia întâmplării acolo unde nu ai nici un fel de informaţie ştiinţifică despre conţinutul în sol al elementelor nutritive, despre reacţia solului, decât să se facă o cartare agrochimică şi în baza acesteia un plan eficient de fertilizare care să permită să se obţină producţii bune cu un conţinut de îngrăşământ optim?

Ţinând cont de cheltuielile efectuate cu cartarea agrochimică a unui hectar de teren agricol şi de faptul că această lucrare se efectuează odată la 3 - 4 ani, în raport cu costul din ce în ce mai mare al unui kg. de îngrăşământ complex, precum şi de efectele de poluare chimică a mediului pe care le poate avea fertilizarea neraţională a culturilor, este evident că o cartare agrochimică a solurilor este foarte economică prin prisma efectelor pe care le are fertilizarea.

O problemă deosebită, care se pune din ce în ce mai pregnant în ultimii ani, ca urmare a necunoaşterii solului de către proprietari din punct de vedere pedologic şi agrochimic, este apariţia carenţelor masive de anumite elemente nutritive, carenţe care în anumite condiţii devin factori limitativi ai producţiei. Cunoaşterea elementului “optim economic”are importanţă practică pentru ca sporul de recoltă care se obţine folosind doze optime economice de îngrăşăminte sa fie mare, iar pentru acest lucru trebuie să aveţi datele ştiinţifice necesare.

Este din ce în ce mai evident faptul că la ora actuală nu se poate vorbi de o agricultură intensivă, rentabilă, cu producţii de grâu de 2.000 kg./ha., porumb de 3.000 kg./ha.

Actualele preţuri ale produselor agricole sunt foarte mici în comparaţie cu preţul lucrărilor agricole, al materialelor necesare, fapt ce impune ca producţiile obţinute să fie mari pentru a deveni rentabile. Ori, nu se pot obţine producţii mari daca nu se respectă toate verigile tehnologice şi administarea îngrăşămintelor naturale şi minerale la necesarul plantelor de cultură.

Am prezentat în mare avantajele cartării agrochimice. Nu putem vorbi însă de doze optime economice de îngrăşăminte dacă nu avem cartarea agrochimică întocmită. În absenţa studiilor, atât agrochimice cât şi pedologice, nu se pot realiza producţii eficiente, o agricultură intensivă, precum şi protejarea mediului ambiant.