Intreţinerea plantaţiilor tinere de vita de vie

În plantaţiile tinere de vta de vie. lucrările agrofitotehnice aplicate urmăresc asigurarea unor condiţii optime pentru înrădăcinarea şi creşterea lăstarilor viţelor nou plantate, fortificarea lor, asigurarea împotriva temperaturilor scăzute de peste iarnă, a bolilor şi dăunătorilor, formarea rapidă a butucilor şi pregătirea lor pentru intrarea pe rod. Vii tinere sunt considerate cele din anii I, II , III, de la plantare, urmând ca din anul IV de cultură să intre pe rod.
LUCRĂRILE DE INTREŢINERE DIN ANUL I DE LA PLANTARE

Lucrările solului trebuie începute imediat după plantare, datorită faptului că solul în urma lucrărilor de plantare se bătătoreşte, este necesar să se execute o lucrare de afânare a solului la adâncime de 14-16 cm. Pe parcursul întregii perioade de vegetaţie se aplică 3-4 cultivaţii mecanice pe interval şi trei praşile manuale pe rând, pentru combaterea buruienilor, precum şi pentru afânarea solului.

În plantaţiile tinere este interzisă aplicarea erbicidelor pentru combaterea buruienilor. După căderea frunzelor, se execută o arătură la o adâncime de 16-18 cm, cu răsturnarea brazdei spre rândurile de vie, uşurând în acest mod protejarea viţelor prin muşuroire. În cursul lunii mai şi la începutul lunii iunie pentru a urmări pornirea lăstarilor, se execută de 2-3 ori controlul viţelor la viţele muşuroite.

De mare importanţă este pentru viţele tinere pornite în vegetaţie copcitul viţei de vie, operaţie care se execută de două ori în primul an de cultură. Lucrarea constă în suprimarea rădăcinilor crescute din altoi şi nodul superior al portaltoiului, precum şi a lăstarilor porniţi din portaltoi.

Primul copcit se execută la mijlocul lunii iunie, iar al doilea la mijlocul lunii august. Pentru executarea copcitului muşuroaiele se desfac atent, de jos în sus până sub punctul de altoire, iar cu ajutorul unei copcitori se face o copcă în jurul viţei de vie, adâncă până aproape de nodul superior al portaltoiului. Se trece cu palma de jur împrejurul viţei se verifică dacă nu au rămas rădăcini netăiate în zonă, după care muşuroiul se reface. La al doilea copcit se procedează la fel, cu deosebirea că muşuroiul nu se mai reface, deoarece lăstarii s-au lemnificat la bază.

Când lăstarii au atins o lungime de 30-40 cm. se execută lucrarea de legatul lăstarilor care se repetă când lăstarii ating lungimea de 70-80 cm. Fără legatul lăstarilor se îngreunează efectuarea celorlalte lucrări şi este favorizat atacul manei.
Viţele tinere sunt foarte sensibile faţă de boli, mai ales faţă de mană şi făinare, dar şi dăunători preferă lăstari fragezi, pentru care combaterea bolilor şi dăunătorilor este o lucrare de mare importanţă.

În funcţie de condiţiile climatice, ploi şi ceaţă, se execută săptămânal tratamente pentru combaterea manei cu substanţe de combatere sistemice, iar la sfârşitul perioadei de vegetaţie cu substanţe cuprice. Împotriva făinării se fac tratamente cu substanţe pe bază de sulf adăugat în soluţia folosită pentru combaterea manei. Dintre dăunători, cele mai însemnate pagube sunt provocate de larvele cărăbuşului de mai şi viermi sârmă, care se combat prin tratamente aplicate la sol.

În primul an de vegetaţie nu se aplică nici o lucrare de fertilizare, viţele având rădăcini slab dezvoltate vor profita numai de îngrăşare extraradiculară odată cu tratamentele de combaterea bolilor şi dăunătorilor. În primăveri foarte secetoase este necesară udarea localizată, cu cel puţin 10 litri apă, într-o copcă deschisă la fiecare viţă de vie. Este recomandat ca în toate zonele de cultură a viţei de vie să execute lucrarea de protejarea viţelor împotriva gerurilor. Lucrarea se execută manual cu sapa, după căderea frunzelor şi executarea arăturii de toamnă.

LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE DIN ANUL AL II-LEA DE LA PLANTARE
În ordine cronologică prima lucrare din al II-lea an de vegetaţie este dezmuşuroitul şi arătura de primăvară care se execută primăvara de timpuriu, după ce a trecut pericolul ca temperatura aerului să mai scadă sub minus 8-9 grade CELSIUS. Se execută manual cu sapă prin descoperirea viţelor de pământ, până sub punctul de altoire. Arătura de primăvară se execută la cormană, la o adâncime de 14-16 cm.

Tăierea în uscat şi copcitul viţelor - începând cu anul al II-lea de cultură se execută tăieri de formare specifice tipului de tăiere adoptat. Tăierea în uscat se execută imediat după dezmuşuroit, dar înainte de arătura de primăvară, şi trebuie încheiată înainte de pornirea mugurilor în vegetaţie. Odată cu tăierea în uscat se execută şi copcitul viţelor de vie, lucrare care se repetă în luna august, la ultima praşilă manuală.

Plivitul şi legatul lăstarilor. Atunci când lăstarii au atins o lungime de 8-10 cm, se îndepărtează cei de prisos, reţinând numai pe cei corespunzător sub raportul creşterii, alegând un număr de 3-4 la viţele viguroase, şi numai 2 la viţele slab dezvoltate pentru a favoriza creşterea. Pe măsură ce lăstarii alungesc vor fi dirijaţi printre rândurile de sârmă duble ale mijlocului de susţinere.

Completarea golurilor. În urma pieirii unor viţe apar goluri care trebuie completate în primăvară cu viţe viguroase, protejate prin parafinarea părţii superioare. Viţele plantate în goluri vor fi supuse unor îngrijiri atente pentru a se reduce decalajul în creştere şi, în final, pentru a obţine butuci uniformi ca vigoare. Lipsurile apărute în cursul perioadei de vegetaţie vor fi completate în luna august cu viţe de un an, fortificate la ghivece, sau toamna, după căderea frunzelor, cu viţe viguroase.

Fertilizarea. Din anul al II-lea de cultură se face îngrăşarea plantaţiilor în funcţie de creşterea manifestată de tinerele viţe. Se administrează cantităţi variabile de azot, fosfor şi potasiu în raport de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Îngrăşămintele chimice se administrează concomitent cu lucrările solului, cele cu potasiu şi fosfor odată cu arătura de toamnă, cele cu azot odată cu lucrarea de mobilizare a solului în primăvară. Pe solurile sărace în humus, unde panta terenului permite, în primi ani de cultură se recomandă folosirea îngrăşămintelor verzi, însămânţate din toamnă şi încorporate în cursul primăverii.

Se execută în aceleaşi fel ca şi în primul an de cultură: lucrările de întreţinere a solului, combaterea bolilor şi dăunătorilor, protejarea viţelor împotriva gerurilor.

Instalarea mijloacelor de susţinere

Viţa de vie este o liană care susţine tulpina cu ajutorul cârceilor, pe diferiţi suporţi naturali sau artificiali. În lipsa unui sistem de susţinere lăstarii se întind pe pământ, îngreunează executarea lucrărilor solului, aplicarea tratamentelor fitosanitare, favorizează atacurile de boli şi întârzie intrarea pe rod a viţelor. Susţinerea viţei de vie poate fi făcută pe suporţi artificiali, în funcţie de sistemul de cultură, pe araci sau spalieri de diferite tipuri. Sistemul de susţinere pe araci se pretează, în special pentru plantaţii pe terenuri accidentate, au o durabilitate redusă, nu asigură o conducere raţională a coardelor, amplifică frecvenţa şi intensitatea bolilor, dar în schimb se procură şi se instalează uşor şi au la înfiinţare un cost redus.

Sistemul de susţinere pe spalier a căpătat cea mai largă extindere, datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă: durabilitate mare şi rezistenţă mai mare la vânt, economie de forţă de muncă şi materiale la întreţinerea spalierului, posibilitatea folosirii unei încărcături mai mare de ochi, repartizarea uniformă a coardelor şi a elementelor de rod, uşurează executarea lucrărilor agrofitotehnice. În general, se recomandă folosirea spalierului cu sârme duble, de o parte şi de alta a stâlpilor, distanţate pe verticală la circa 5 cm. una de alta pentru a uşura dirijarea lăstarilor printre sârme, aceştia auto susţinându-se cu ajutorul cârceilor.

În funcţie de tipul de tăiere şi forma de conducere, spalierii folosiţi în plantaţiile viticole sunt de mai multe tipuri, mai uzitate sunt:

• spalieri pentru cultura joasă sau clasică;
• spalieri pentru conducere semiînaltă sau înaltă.

Lucrarea de montare a sistemului de susţinere poate începe în toamna anului I sau în primăvara anului al II-lea de la plantare şi cuprinde următoarele operaţiuni: marcarea locului pentru stâlpi şi ancore, transportul şi repartizarea materialelor în parcelă, săpatul gropilor, fixarea stâlpilor, montarea bridelor şi ancorarea stâlpilor fruntaşi, montarea şi întinderea sârmelor.

Un alt sistem de susţinere folosit în special în curţi este constituit din bolţi şi semibolţi.

LUCRĂRILE DE ÎNTRŢINERE DIN ANUL AL III-LEA DE LA PLANTARE

Lucrările agrofitotehnice aplicate în anul al III-lea sunt asemănătoare cu cele executate în anul precedent, cu excepţia tăierii de formare, completate cu lucrările în verde necesare realizării tipului de tăiere stabilit. Toate intervenţiile sunt subordonate fortificării butucilor în vederea pregătirii lor pentru intrarea pe rod: fertilizarea organică şi chimică adecvată, aplicarea la timp şi de calitate a lucrărilor de întreţinere a solului, copcitul, combaterea preventivă a bolilor şi dăunătorilor, plivitul şi dirijarea lăstarilor, completarea golurilor apărute, protejarea viţelor împotriva gerurilor.

Autor: ing. Pavel Balogh