Exclusiv
Publicat in: Stiri
Înfiinţat în 1953 pentru examinarea soiurilor pentru care se solicită înregistrarea în Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură din România, Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) riscă să rămână cu doar 20 dintre cele 52 de unităţi în posesia cărora se afla iniţial.

Potrivit directorului executiv adjunct al ISTIS, Aurelian Popa, trei dintre aceste centre sunt revendicate de foştii proprietari, institutul aflându-se deocamdată în proces cu aceştia, scrie Curierul National.

"Suntem în proces, în prezent, pentru retrocedarea a trei centre de testare a soiurilor din Portăreşti, Satu Mare şi Sibiu. La primele două ne sunt revendicate decât sediile, în timp ce la Sibiu este revendicat şi terenul deţinut de centru", a declarat Popa pentru NewsIn, precizând că alte două unităţi au fost retrocedate în 2007 şi 2009.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h



Potrivit lui Popa, Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor dispunea la înfiinţare, în anul 1953, de 52 de centre de testare a soiurilor. Acest număr a fost redus constant, până în prezent, din cauza retrocedărilor. În anul 2007 a fost retrocedat centrul de la Arad, cu o suprafaţa de teren de 40 de hectare, iar în 2009 a mai fost retrocedat şi centrul de la Tâncăbeşti care deţinea 52 de hectare de teren.

Directorul executiv adjunct al ISTIS a adăugat că activitatea institutului nu a fost afectată, până acum, de pierderea centrelor de testare, însă speră să nu piardă şi cele trei centre.

"Până acum nu am avut probleme în efectuarea testărilor, mai ales că utilizăm mai multe centre pentru testarea aceloraşi soiuri sau hibrizi, deci închiderea unuia, nu a dus la imposibilitatea testării unor anumite soiuri. Oricum, sperăm, ca aşa cum s-a mai întâmplat, să câştigăm procesele şi să păstrăm centrele", a adăugat Aurelian Popa.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton