Jandarmeria silvică va funcţiona, iniţial, în zece judeţe, urmând să fie extinsă la nivelul întregii ţări dacă va da rezultate, a declarat ieri ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, potrivit Agerpres.
„Noi avem deja un protocol. Să vedem care va fi şi forma legislativă pe care o vom adopta. Programul-pilot va funcţiona pentru început în zece judeţe. Vom vedea ce rezultate are într-o lună, două, trei şi după aceea, dacă se confirmă că această idee a fost una bună, îl vom extinde la nivelul celorlalte judeţe”, a spus Sârbu.
El a explicat că este nevoie de jandarmeria silvică întrucât cei care se ocupau până acum de paza pădurii, silvicultorii, nu aveau mijloacele necesare să-i oprească pe infractori.
„Jandarmeria silvică va face ceea ce până acum au făcut silvicultorii, dar sigur că aceştia nu au avut forţa necesară fiindcă cei care agresează pădurea şi-au diversificat foarte mult metodele, logistica şi modul de acţiune. Mijloacele operative şi strategiile le vor stabili dânşii, însă dotarea şi pregătirea pe care o au ne dau nouă siguranţa că nu se va mai întâmpla ceea ce se întâmplă acum.
Vor acţiona mascaţi în felul în care îi cunoaştem, cu mai multă forţă, energie, fiindcă acum unui om singur, când e agresat de şapte-opt infractori care sunt dotaţi şi cu maşini de forţă şi cu arme, îi vine foarte greu să-şi facă datoria”, a afirmat Ilie Sârbu.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
„Jandarmeria silvică va face ceea ce până acum au făcut silvicultorii, dar sigur că aceştia nu au avut forţa necesară fiindcă cei care agresează pădurea şi-au diversificat foarte mult metodele, logistica şi modul de acţiune. Mijloacele operative şi strategiile le vor stabili dânşii, însă dotarea şi pregătirea pe care o au ne dau nouă siguranţa că nu se va mai întâmpla ceea ce se întâmplă acum.
Vor acţiona mascaţi în felul în care îi cunoaştem, cu mai multă forţă, energie, fiindcă acum unui om singur, când e agresat de şapte-opt infractori care sunt dotaţi şi cu maşini de forţă şi cu arme, îi vine foarte greu să-şi facă datoria”, a afirmat Ilie Sârbu.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News