Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a concesionat marţi în urma unei lciitaţii 21 de fonduri de vânătoare, printre care şi Fondul de la Balc, la care a renunţat omul de afaceri Ion Ţiriac, pentru 242.435 euro pe an, potrivit unui comunicat remis marţi de minister.
În urma licitaţiei de miercuri au fost atribuite cinci fonduri cinegetice din judeţul Bacău, patru din njudeţul Cluj, câte două din judeţele Dâmboviţa şi Dolj, şi câte un fond de vânătoare din judeţele Alba, Argeş, Bihor, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Contanţa, Galaţi şi Gorj.
Cea mai mare valoare de atribuire prin licitaţie a fondurilor de vânătoare a fost cea din cadrul fondului de vânătoare de la Miceşti, judeţul Argeş. Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Argeş va plăti astfel pentru dreptul de concesiune 59.586 de euro anual. Topul celor mai mari valori de concesionare este completat de fondul de la Balc care a fost concesionat pentru o perioadă de zece ani către AV Waidmannsheil, pentru 26.733 euro anual, de fondul de la Dărmăneşti, din judeţul Bacău, pentru al cărui drept de concesionare SC OS Lignum SRL va achita în fiecare an 21.787 euro.
Cei mai puţini bani a obţinut Ministerul Agriculturii din concesionarea fondurilor cinegetice Valea Belişului, Pârva şi Someşul Rece, care au fost atribuit contra unei sume anuale de 115 euro, 585 euro, respectiv 1.024 euro către AJVPS Cluj, OS Comunal Telciu RA, respectiv AV Samus S.
Alte fonduri cinegetice concesionate marţi de MAPDR sunt: Vingard pentru 9.530,6 euro; Ciobănaşu pentru 9.006 euro, Lipova , pentru 13.340 euro; Stănişeşti, pentru 1.780 euro; Răchitoasa, pentru 1.409 euro, Ripiceni, pentru 2.402 euro; Unguraş, pentru 1.692 euro; Valea Ierii, pentru 6.161 euro, Cotu Văii, pentru 15.444 euro; Runcu, pentru 1.815 euro; Valea Iolomiţei, pentru 3.975 euro; Valea Stanciului, pentru 19.739 euro şi Rojişte, pentru 19.083 euro.
Licitaţia publică pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul a încă 20 de fonduri de vânătoare se va desfăşura miercuri la sediul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Cea mai mare valoare de atribuire prin licitaţie a fondurilor de vânătoare a fost cea din cadrul fondului de vânătoare de la Miceşti, judeţul Argeş. Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Argeş va plăti astfel pentru dreptul de concesiune 59.586 de euro anual. Topul celor mai mari valori de concesionare este completat de fondul de la Balc care a fost concesionat pentru o perioadă de zece ani către AV Waidmannsheil, pentru 26.733 euro anual, de fondul de la Dărmăneşti, din judeţul Bacău, pentru al cărui drept de concesionare SC OS Lignum SRL va achita în fiecare an 21.787 euro.
Cei mai puţini bani a obţinut Ministerul Agriculturii din concesionarea fondurilor cinegetice Valea Belişului, Pârva şi Someşul Rece, care au fost atribuit contra unei sume anuale de 115 euro, 585 euro, respectiv 1.024 euro către AJVPS Cluj, OS Comunal Telciu RA, respectiv AV Samus S.
Alte fonduri cinegetice concesionate marţi de MAPDR sunt: Vingard pentru 9.530,6 euro; Ciobănaşu pentru 9.006 euro, Lipova , pentru 13.340 euro; Stănişeşti, pentru 1.780 euro; Răchitoasa, pentru 1.409 euro, Ripiceni, pentru 2.402 euro; Unguraş, pentru 1.692 euro; Valea Ierii, pentru 6.161 euro, Cotu Văii, pentru 15.444 euro; Runcu, pentru 1.815 euro; Valea Iolomiţei, pentru 3.975 euro; Valea Stanciului, pentru 19.739 euro şi Rojişte, pentru 19.083 euro.
Licitaţia publică pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul a încă 20 de fonduri de vânătoare se va desfăşura miercuri la sediul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News