Măsuri şi lucrări antierozionale pe terenurile arabile situate pe versanţi

Aplicarea unui sistem antierozional de cultură pentru terenurile arabile reprezintă una din căile principale de ridicare a producţiei la culturile de cereale, plante tehnice şi furajere întrucât cca. 35% din suprafaţa totală a terenurilor arabile din România este situată pe pante. Elementele principale ale unui astfel de sistem sunt: structura culturilor, modul de amplasare a culturilor pe pante, utilizarea unor lucrări agrotehnice speciale şi folosirea raţională a îngrăşămintelor.
Structura culturilor

La stabilirea unei structuri a culturilor cu rol antierozional se vor avea în vedere următoarele elemente:
alegerea culturilor în raport cu cerinţele sociale dar şi cu posibilităţile de mecanizare a lucrărilor solului;
realizarea unei rotaţii adecvate de culturi;
reducerea pierderilor de sol sub nivelul admisibil care în medie este de 6 t/ha/an;

Nivelul producţiilor în anii normali din punct de vedere climatic este condiţionat de calitatea lucrărilor solului, în special de pregătirea patului germinativ, de asigurarea unei desimi corespunzătoare a plantelor, de combaterea buruienilor şi folosirea îngrăşămintelor.

Pe terenurile cu pante până la 14-16% se pot folosi aceleaşi tipuri de asolamente ca şi pentru terenurile plane. Pentru pante cuprinse între 16 şi 25% este necesară reducerea proporţiei de culturi prăşitoare. Peste panta de 25% se recomandă folosirea unor asolamente speciale de protecţie a căror structură depinde de potenţialul eroziv al terenului. În cadrul acestora creşte foarte mult ponderea culturilor foarte bune protectoare pentru sol.

Modul de amplasare a culturilor

Pentru terenurile în pantă se recomandă următoarele sisteme de amplasare a culturilor.
sistemul de cultură pe direcţia curbelor de nivel;
sistemul de cultură în fâşii;
sistemul de cultură cu benzi înierbate.

Sistemul de cultură paralel cu direcţia curbelor de nivel

Eficienţa hidrologică şi erozională a acestui sistem de cultură scade pe măsură ce creşte panta terenului. La pante mai mici apa este reţinută în depresiunile rămase în urma brazdelor, însă pe pante mai mari se revarsă şi formează şiroiri conducând la creşterea pericolului de eroziune în adâncime. Din acest motiv este recomandat ca sistemul să fie practicat pe terenuri cu pante mici şi moderate. Pe pante mai mari este necesar să se aplice suplimentar şi alte sisteme antierozionale specifice, de cultură.

Aratul, una dintre lucrările cele mai importante în agricultură, dacă este executat pe direcţia curbelor de nivel, contribuie la reducerea pierderilor de sol cu 50-80% şi a pierderilor de apă cu până la 75%. Pe pante mai mari de 16-18% se recomandă utilizarea tractoarelor cu şenile deoarece există pericol de derapare şi răsturnare.

Aratul pe contur cu răsturnarea brazdelor spre aval contribuie la formarea agroteraselor la limita dintre două fâşii. După câţiva ani se va forma o platformă de câţiva metri lăţime mărginită spre aval de un taluz ce poate fi înierbat. Agroterasele, în afară de faptul că reduc panta terenului şi deci uşurează executarea mecanizată a lucrărilor agricole, contribuie împrăştierea şiroirilor de pe versant.

Semănatul pe contur diminuează, de asemenea eroziunea cu până la 60%. comparativ cu semănatul pe direcţia deal-vale care favorizează concentrarea scurgerilor pe urmele utilajelor agricole şi aproape triplează numărul plantelor dezrădăcinate.

Sistemul de cultură în fâşii

Sistemul de cultură în fâşii reprezintă un mijloc simplu, eficace şi convenabil de diminuare a efectelor eroziunii solului pe terenurile arabile cu pante mai mari de 5% şi constă în cultivarea pe versant, paralel cu curbele de nivel, a unor fâşii de teren cu plante prăşitoare, în alternanţă cu fâşii cultivate cu plante bune protectoare pentru sol (leguminoase, cereale păioase, etc.)

În funcţie de protecţia asigurată solului, plantele cultivate pot fi:
foarte bune protectoare din punct de vedere erozional: trifoi, lucerna, sparceta, (după al doilea an);
bune protectoare: grâu, secara, orz, ovăz, borceag;
moderat protectoare: mazăre, fasole, soia;
slab protectoare: porumb, sfecla, floarea soarelui, viţa de vie, cartof;

Sistemul de cultură cu benzi înierbate

La acest sistem terenul se împarte de asemenea în fâşii însă în loc ca pe fâşii să se distribuie alternativ prăşitoarele şi păioasele, tarlaua este ocupată de o singură cultură unde se intercalează benzi înguste însămânţate cu ierburi. Benzile pot avea o lăţime constantă dacă versantul are pantă uniformă sau lăţime variabilă dacă panta versantului este mai puţin uniformă. Benzile înierbate pot fi: sparceta, golomăţul lucerna, trifoiul, etc. Ele filtrează materialul solid antrenat de pe fâşia din amonte, micşorează viteza de scurgere a apei şi sporesc infiltraţia în sol.

Folosirea de lucrări tehnologice speciale - Lucrările minime ale solului

Tehnologiile alternative de pregătire a patului germinativ se arată a fi din ce în ce mai atractive pentru micii proprietari de terenuri agricole. Acestea înlocuiesc sistemul tradiţional de arat, discuit, cultivat, grăpat şi tăvălugit cu sistemul de mobilizare a solului cu ajutorul cizelului sau frezei. Aceste tehnologii evită răsturnarea brazdei şi deplasarea unor volume de pământ spre partea din aval. Din acest motiv ele contribuie la reducerea consumului de combustibil, la diminuarea costurilor şi la o execuţie a lucrărilor într-o perioadă mai scurtă.

Cercetările desfăşurate la Staţiunea Perieni au arătat că reducerea eroziunii prin utilizarea lucrărilor minime ale solului se realizează pe seama păstrării la suprafaţa terenului a unui procent semnificativ de resturi vegetale. Astfel, comparativ cu lucrările convenţionale (arătură normală), executarea lucrărilor cu cizelul aşa încât sa se păstreze 50% din mirişte, conduce la scăderea cu 28% a pierderilor de sol erodat. Semănatul porumbului direct în miriştea de grâu reduce eroziunea cu 68%.

Pentru a realiza însă producţii asemănătoare cu cele obţinute prin lucrări convenţionale, lucrările minime trebuiesc asociate cu un sistem adecvat de combatere mecanică şi chimică a buruienilor.

Folosirea raţională a îngrăşămintelor

Prin folosirea îngrăşămintelor pe solurile erodate se realizează o desime mai mare a plantelor, un volum sporit de masă vegetativă şi o dezvoltare mai puternică a rădăcinilor. Toate acestea favorizează infiltraţia apei în sol şi măresc capacitatea de protecţie a plantelor împotriva eroziunii. Întrucât protecţia solului este asigurată de către vegetaţie, efectul maxim apare la maturitatea plantelor. La plantele cu o perioadă lungă de vegetaţie efectul îngrăşămintelor asupra scurgerii şi eroziunii este foarte puternic pe când la cele cu perioadă scurtă de vegetaţie efectul este mai mic chiar dacă se obţin sporuri mari de producţie.

Autor: ing. Gheorghe Bora