Fermierii francezi din regiunea Auvergne sunt interesaţi de aducerea în judeţul Cluj a unei rase de oi şi aclimatizarea acesteia, pentru a creşte producţia de carne, transmite Mediafax.
Reprezentanţii fermierilor din regiunea Auvergne (Franţa) s-au întâlnit, duminică, cu prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, arătându-se interesaţi de aducerea a peste o mie de oi din rasa Vendeen.
"Francezii vor să aducă şi să aclimatizeze în judeţul Cluj o rasă de oi, care produce mai multă carne. Regiunea Auvergne şi departamentul du Puy de Dôme, din care provin, sunt asemănătoare regiunii Cluj şi de aceea s-au gândit că oile s-ar adapta bine aici. Vor să aducă, pentru început, peste o mie de oi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, prefectul Florin Stamatian.
Potrivit acestuia, fermierii din Franţa sunt dispuşi să creeze un centru pilot pentru ameliorarea rasei Vendeen în judeţul Cluj şi pentru creşterea de berbeci ca material genetic. Ei au nevoie de circa 400 de hectare de teren.
"Fermierii francezi sunt în discuţii avansate pentru un amplasament cât mai adecvat pentru acest centru în judeţul Cluj şi au nevoie de sprijinul şi implicarea autorităţilor locale în acest proiect", a afirmat Stamatian.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Potrivit acestuia, fermierii din Franţa sunt dispuşi să creeze un centru pilot pentru ameliorarea rasei Vendeen în judeţul Cluj şi pentru creşterea de berbeci ca material genetic. Ei au nevoie de circa 400 de hectare de teren.
"Fermierii francezi sunt în discuţii avansate pentru un amplasament cât mai adecvat pentru acest centru în judeţul Cluj şi au nevoie de sprijinul şi implicarea autorităţilor locale în acest proiect", a afirmat Stamatian.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News