Paisprezece scoli cu clasele I-IV din mediul rural au fost desfiintate in judetul Mehedinti ca urmare a numarului scazut de elevi, a declarat, ieri, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar, prof. Ion Tufis. Potrivit sursei citate, elevii respectivi au fost arondati unitatilor scolare din centrele de comuna, acestora asigurandu-li-se de catre autoritati deplasarea de la si la domiciliu.
“Am luat masuri astfel incat cele aproape 20 de cadre didactice care au ramas astfel fara catedra sa fie integrate unitatilor de invatamant din localitatile invecinate cu cele in care domiciliaza, astfel incat sa nu fie trimise in somaj”, a precizat Tufis. De asemenea, din cauza restructurarii retelei scolare, incepand cu noul an scolar, 62 de angajati ai Inspectoratului Scolar Judetean Mehedinti au intrat in restrangere de activitate, norma didactica a acestora diminuandu-se in conformitate cu planurile de invatamant.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News