Exclusiv
Publicat in: Stiri
Mulţi meşteri populari vâlceni susţin că abia îşi duc zilele de azi pe mâine. Munca nu le este recunoscută, nu beneficiază de nicio protecţie socială şi nu sunt apărate drepturile de proprietate asupra obiectelor de artizanat realizate. Meşter în prelucrarea lemnului, Ene Vasile, din Râmnicu Vâlcea, un om cu peste 45 de ani de experienţă, a precizat, pentru Adevarul:

„Eu, în ultimii patru ani de zile, ori pe unde am umblat, am încercat să atrag atenţia asupra acestui aspect. Am vorbit cu directorul Centrului Naţional, am încercat să pun problema în asociaţiile meşterilor populari. Din păcate, aceste asociaţii înfiinţate la Craiova, Sibiu, Oradea sau Iaşi nu au dovedit că ne apără interesele. Noi, ca meşteri populari, nu existăm, iar la Camera de Comerţ şi Industrie, în nomenclatorul meseriilor, artiştii populari sunt prinşi printre zidari, hingheri şi alte asemenea meserii care numai înrudite cu a noastră nu sunt. Până şi în Republica Moldova există o lege completă de acest gen, pe când în România, trimiterile se fac la legi de prin 1990, când existau cooperativele meşteşugăreşti, iar producţia se făcea pe bandă rulantă, aşa cum cerea partidul“, spune meşterul, citat de Adevarul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h


Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Ultima ora

Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
In ceea ce priveste cererile de plata, acestea sunt aferente serviciilor prestate in luna...
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
Deconturile se depun insotite de documentele care atesta indeplinirea cerintelor specifice de...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.