Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat că în ţară există 19 astfel de situaţii, un caz similar înregistrându-se şi în Maramureş, transmite corespondentul NewsIn. La conducerea APIA Maramureş există în prezent doi directori, unul coordonator, în persoana lui Gheorghe Vişovan, susţinut de PSD, şi un director executiv, Florin Urs, susţinut de PNL. Directorul executiv nu vrea să părăsească postul de conducere pe motiv că a câştigat în instanţă repunerea în funcţie, relatează NewsIn.
Situaţia a fost semnalată la nivelul Guvernului, iar acum se caută soluţii pentru înlocuirea din funcţii a directorilor destituiţi şi care au avut câştig de cauză în instanţă.
"La APIA avem judeţe în care sunt doi directori, unul coordonator şi unul executiv. Există 19 astfel de situaţii în care justiţia nu a ţinut cont de decizia noastră. Vor rămâne cei care au fost directori pentru o perioadă şi vom încerca să găsim o altă soluţie pentru eliberarea lor din funcţii, deoarece ştiţi că ei au fost destituiţi pentru că nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu”, a mai declarat ministrul Ilie Sârbu.
Situaţia a fost semnalată la nivelul Guvernului, iar acum se caută soluţii pentru înlocuirea din funcţii a directorilor destituiţi şi care au avut câştig de cauză în instanţă.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"La APIA avem judeţe în care sunt doi directori, unul coordonator şi unul executiv. Există 19 astfel de situaţii în care justiţia nu a ţinut cont de decizia noastră. Vor rămâne cei care au fost directori pentru o perioadă şi vom încerca să găsim o altă soluţie pentru eliberarea lor din funcţii, deoarece ştiţi că ei au fost destituiţi pentru că nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu”, a mai declarat ministrul Ilie Sârbu.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








