
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Gheorghe Albu, a afirmat că legea trebuie modificată, astfel încât răspunderea să fie împărţită între asigurator, producătorii agricoli şi în cele din urmă aceasta să revină statului.Lăsând totul doar în seama statului, nu putem găsi banii pentru despăgubiri ", a precizat Gheorghe Albu.
Acesta a spus că o altă modificare adusă Legii va fi aceea de "despăgubire a arendei sau a concesiunii", prin care se cere majorarea sumei acordată ca despăgubire, cu suma care ar fi trebuit plătită de către arendaş, arendatorului.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Astfel, potrivit lui Albu, arendaşul care are afectată o cultură, care a fost însămânţată pe un teren concesiont, va primi despăgubire şi pentru cheltuielile generate de plata arendei.
Potrivit lui Adrian Rădulescu, director de cabinet în cadrul MADR, suma acordată ca despăgubire va lua în considerare şi cheltuiala cu arenda, urmând astfel să fie majorată şi stabilită prin hotărâre de guvern.
"Vrem să modificăm legea în maximum două-trei săptămâni pentru că e o lege în care te asiguri la o societate de asigurări dar statul este nevoit să plătească daunele", a mai adăugat reprezentantul MADR.
Pentru acordarea despăgubirii, condiţia pusă de societatea de asigurări este aceea ca respectiva cultură să fie afectată în proporţie de 30%.
Totodată, prin modificarea legii va fi completă şi lista factorilor de risc, prevăzuţi pentru despăgubirea asiguraţilor.
În ceea ce priveşte decretarea stării de calamitate generată de secetă reprezentantul MADR spune că şansele ca agricultorii să fie despăgubiţi sunt minime.
Totodată, Albu a spus că seceta influenţează şi culturile de toamnă, iar însămânţarea rapiţei este total compromisă în Dobrogea, Sudul Moldovei şi Banat. Acesta a mai spus că, tot din cauza secetei, producţia de floarea-soarelui de anul acesta va fi mai mică cu până la 30% decât anul trecut.
Pe de altă parte, Marcel Cucu, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a declarat pentru NewsIn că aproximativ 20 de judeţe sunt afectate parţial sau total, de secetă." Producţia de floarea-soarelui va fi mai mică cu 60% faţă de anul trecut, cu cantităţi sub 1000 de kilograme la hectar iar cea de soia este compromisă total ", susţine Marcel Cucu.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News