Pe timp de iarnă face salam iar vara îşi prepară singur boiaua, ingredientul necesar la prepararea salamului. Mircea Neamţ spune că i-a plăcut măcelăria de mic. Când prietenii lui îşi doreau în copilărie să ajungă doctori, profesori sau ingineri, el le spunea tuturor că vrea să se facă măcelar. Acum are 24 de ani de muncă în domeniu. „Mi-a plăcut de când mă ştiu această meserie. Am avut şi în familie măcelari, dar am învăţat mult de la bătrânii care preparau salam de Nădlac. De la fiecare am furat câte ceva”, a spus Neamţ.
Măcelarul a devenit cunoscut în tot judeţul, dar şi în unele oraşe din ţară pentru salamul de Nădlac pe care îl prepară, produs care are un gust inconfundabil.
„De doi ani, salamul este înregistrat ca produs tradiţional românesc. Este foarte important acest lucru pentru că, astfel, produsul poate să fie mai cunoscut în străinătate. Acum aşteptăm rezultatul de la Bruxelles ca să-l omologăm ca şi marcă”, a declarat măcelarul. Măcelarul din Nădlac susţine că gustul salamului este dat de reţeta moştenită de la strămoşi şi de unele etape ale preparării de la care niciun măcelar care se respectă nu se abate. „Reţeta o moştenim din moşi strămoşi. Secretele sunt multe. Trebuie să fie o iarnă bună, uscată, să avem boia de Nădlac dulce şi iute. Evident, trebuie să-ţi placă foarte mult ceea ce faci”, a mai spus Mircea Neamţ.
Citeste mai mult in Adevarul
Măcelarul a devenit cunoscut în tot judeţul, dar şi în unele oraşe din ţară pentru salamul de Nădlac pe care îl prepară, produs care are un gust inconfundabil.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
„De doi ani, salamul este înregistrat ca produs tradiţional românesc. Este foarte important acest lucru pentru că, astfel, produsul poate să fie mai cunoscut în străinătate. Acum aşteptăm rezultatul de la Bruxelles ca să-l omologăm ca şi marcă”, a declarat măcelarul. Măcelarul din Nădlac susţine că gustul salamului este dat de reţeta moştenită de la strămoşi şi de unele etape ale preparării de la care niciun măcelar care se respectă nu se abate. „Reţeta o moştenim din moşi strămoşi. Secretele sunt multe. Trebuie să fie o iarnă bună, uscată, să avem boia de Nădlac dulce şi iute. Evident, trebuie să-ţi placă foarte mult ceea ce faci”, a mai spus Mircea Neamţ.
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News








