După ce, în urmă cu câteva zile, aproximativ 700 de fermieri depuseseră cereri pentru primele pe exploataţie, ieri, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Neamţ fuseseră înregistrate peste 2.500 de astfel de solicitări, scrie Evenimentul.
Termenul-limită de depunere a documentaţiilor este 29 octombrie, însă reprezentanţii APIA Neamţ au precizat că vor lucra inclusiv sâmbătă (30 octombrie) şi duminică (31 octombrie) pentru primirea acestor cereri, dacă va fi cazul. În 2009, APIA Neamţ a înregistrat peste 8.000 de cereri pentru primele pe exploataţie. Exploataţia trebuie să fie înscrisă în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei şi să nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News