Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu va cere, marţi, aprobarea consilierilor municipali ca să interzică albinele, viermii de mătase şi păsările pentru consum. În cazul în care proiectul de hotărâre, iniţiat de Sorin Oprescu, va fi aprobat atunci, potrivit articolului 33 din Normele de salubrizare, "pe teritoriul Muinicipiului Bucuresti se interzice cresterea sau intretinerea, în gospodarii individuale, a animalelor şi păsarilor pentru consum, piele, blană şi tracţiune, a albinelor, viermilor de matase şi asimilate acestora, cu excepţia animalelor de companie".
Asta va însemna că bucureştenii de la periferie nu vor mai avea voie să-şi ţină în bătătură nici măcar o găină sau un cal pentru muncile gospodăreşti. În cazul în care nu vor fi respectate aceste interdicţii amenzile variază între 200 şi 500 de lei.
Proiectul iniţiat de Oprescu s-a aflat pe ordinea de zi a CGMB şi în urmă cu două săptămâni când, a iscat un adevărat scandal şi a fost respins. Atunci consilierii municipali au fost revoltaţi de prevederea care impunea bucureştenilor să ceară acordul vecinilor ca să mai poată să-şi ţină în apartament câinele sau pisica. Primarul Oprescu a ţinut-o însă pe a lui. "Modificaţi ce vreţi dar aprobaţi proiectul ca să pot să fac licitaţii. Toate contracetele de salubrizare au expirat" a spus Oprescu.
Citeste mai mult in Gandul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Gandul.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News