Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a apreciat că nici o regiune nu este ferită de gripa porcină, a decis luni să ridice nivelul de alertă la 4, pe o scară până la 6, ceea ce înseamnă "o creştere semnificativă" a riscului unei pandemii.
"La sfatul Comitetului de urgenţă (al OMS), direcţia generală a decis ca nivelul de alertă să fie ridicat de la 3 la 4", a declarat Keiji Fukuda, oficial din cadrul organizaţiei, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.
Potrivit lui Fukuda, această decizie a fost luată din cauza faptului că virusul se transmite de la om la om.
"În cazul în care considerăm că a fost un pas semnificativ spre o pandemie, această etapă nu înseamnă că am atins-o", a precizat el.
"În acest stadiu, OMS nu consideră că pandemia este inevitabilă", a adăugat el, precizând că o pandemie este declarată la ultimul nivel al scării.
"Într-o perioadă în care oamenii călătoresc cu avionul foarte rapid prin lume, nu există nici o regiune unde virusul să nu se poată extinde", a avertizat adjunctul directorului general al OMS.
Aceste avertizări ale OMS intervin în condiţiile creşterii numărului de cazuri de gripă porcină, suspecte sau confirmate.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"În cazul în care considerăm că a fost un pas semnificativ spre o pandemie, această etapă nu înseamnă că am atins-o", a precizat el.
"În acest stadiu, OMS nu consideră că pandemia este inevitabilă", a adăugat el, precizând că o pandemie este declarată la ultimul nivel al scării.
"Într-o perioadă în care oamenii călătoresc cu avionul foarte rapid prin lume, nu există nici o regiune unde virusul să nu se poată extinde", a avertizat adjunctul directorului general al OMS.
Aceste avertizări ale OMS intervin în condiţiile creşterii numărului de cazuri de gripă porcină, suspecte sau confirmate.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News