Otăvirea gramineelor

Otăvirea gramineelor este însuşirea specifică gramineelor de a-şi reface masa organelor aeriene după folosire prin păşunat sau cosit. Regenerarea are loc pe seama formării de noi lăstari, alungirea în continuare a tulpinilor la care apexul nu a fost tăiat şi prin alungirea frunzelor la care nu a fost afectat ţesutul meristematic. Otăvirea influenţează producţia şi contribuie la o mai bună repartizare a acesteia în timpul perioadei de vegetaţie.
Procesul de otăvire se caracterizează prin viteză energie şi capacitate de otăvire:

viteza de otăvire exprimă timpul necesar plantelor de a se reface pentru o nouă folosire prin cosit sau păşunat;
energia de otăvire reprezintă numărul de regenerări în cursul unei perioade de vegetaţie şi se exprimă prin numărul de coase la fâneţe şi prin numărul ciclurilor de păşunat la păşuni;
capacitatea de otăvire se referă la cantitatea de masă vegetală (fân sau masă verde) care se realizează în urma procesului de otăvire.

Otăvirea este influenţată de regimul de apă şi de aer din sol, de cantităţile de substanţă de rezervă şi mai ales de glucidele solubile de care dispune planta în perioada care urmează după recoltare, când are loc procesul migrării acestora din organele în care s-au acumulat către părţile aeriene. Otăvirea mai depinde de însuşirile speciilor, faza de
creştere în momentul folosirii şi de modul de folosire al pajiştii.