Păstrarea îngrăşămintelor chimice în cadrul fermei (bune practici în agricultură)

Obţinerea industrială a îngraşămintelor este energo-intensivă, ceea ce impune atenţie cu prilejul transportului depozitării şi aplicării lor pe teren, pentru evitarea pierderilor şi înrăutaţirea însuşirilor lor fizico-chimice. Păstrarea îngrăşămintelor într-un depozit special, până la aplicarea pe teren, este impusă şi de faptul că graficul expedierii lor la beneficiar nu coincide cu momentul aplicării acestora pe teren.
Proprietăţile îngrăşămintelor legate de păstrare. La amenajarea depozitului pentru păstrarea îngrăşămintelor trebuie să se ţină seama de anumite proprietăţi ale acestora, care ar putea duce la înrăutăţirea însuşirilor fizice sau chimice ale îngrăşământului în timpul păstrării, la cheltuieli suplimentare în vederea pregătirii îngrăşământului pentru aplicarea pe teren.

Asemenea însuşiri sunt: higroscopicitatea, pericolul de descompunere şi explozie, conţinutul în acizi liberi.
Higroscopicitatea este proprietatea îngrăşământului de a absorbi vapori de apă din aerul atmosferic, când umiditatea relativă a acestuia este superioră unei valori critice.

Când umiditatea aerului scade sub valoarea critică, îngrăşământul pierde apa, se întăreşte şi trebuie să fie măcinat spre a putea fi aplicat pe teren. Aproape toate îngrăşămintele solide sunt higroscopice, punctul critic al umidităţii atmosferice pentru fiecare îngrăşământ depinde de temperetură şi are valori mai ridicate la temperaturi scăzute şi invers.

Cea mai ridicată higroscopicitate o au azotatul de amoniu şi îngrăşămintele ce conţin azotat de amoniu, precum şi azotatul de calciu. Higroscopicitate foarte scăzută au super- fosfatul, îngrăşămintele complexe pe bază de fosfaţi de amoniu şi sarea potasică cu conţinut ridicat de substanţă activă.

Absorţia apei în granulele de îngrăşământ neambalat şi depozitat în grămezi depinde şi de alţi factori. Formarea curenţilor de aer în depozitul de păstrare favorizează alimentarea cu umiditate atmosferică, intensificând absorţia apei în granule; aşezarea îngrăşământului în grămezi mari oferă o suprafaţă de contact mai mică între aer şi exteriorul grămezi; îngrăşămintele negranulate absorb mai intens vaporii de apă, comparativ cu cele granulate, unele substanţe de pudrare a granulelor (praf de calcar, kiesselgur) sunt favorabile absorbţiei vaporilor de apă, iar aplicarea unei pelicule uleioase împiedică acest proces.

Resturile de acizi liberi. Cele mai multe îngrăşăminte chimice conţin resturi de acizi liberi (fosforic, sulfuric, azotic) care pot ataca pereţii şi pardoseala depozitului de păstrare, părţile metalice ale maşinilor de transport şi administrare. La amenajarea depozitului se protejeză pereţii laterali şi pardoseala cu substanţe anti corozive. Aciditatea liberă variază astfel: 0,25-0,5 % la sulfatul de amoniu, 5,5 % la super fosfatul simplu, 6,75 % la super fosfatul concentrat.

Pericolul de descompunere şi explozie. Descompunerea poate avea loc în cazul îngrăşămintelor chimice cu azot, explozia fiind posibilă la azotatul de amoniu. Temperatura critică de explozie este în jur de 300 grade celsius, însă, o descompunere lentă, cu formarea de oxizi de azot care sunt gaze toxice, poate avea loc şi la temperaturi mai joase. În condiţii necorespunzătoare de păstrare se pot descompune partial şi îngrăşămintele cu azot sub formă amidică. Evitarea exploziilor impune interzicerea păstrarii materialelor imflamabile şi fumatul în depozit, evitarea amestecului azotatului de amoniu cu substanţe organice, favorizante ale procesului de explozie.
Depozitul de îngrăşăminte.
În fermă se poate amenaja un depozit special pentru păstrarea îngrăşămintelor sau poate fi utilizată, în acest scop, o magazie ce îndeplineşte condiţiile de depozitare a îngrăşămintelor solide.
Depozitul trebuie să asigure conservarea însuşirilor bune ale îngrăşămintelor şi să evite pierderile de substanţă activă prin retrogradare sau descompunere. Amplasarea lui se face departe de alte clădiri (minimum 60 m), încât în caz de incendiu să se evite pericolul extinderii acestuia. Construcţia trebuie aşezată pe un teren uscat, ferit de umezeală şi igrasie, cu apa freatică la adâncime mare, spre a nu permite ascensiunea capilară. Nu se amplasează în vecinătatea locului de depozitare a furajelor.
Depozitarea îngrăşămintelor. La depozitarea îngrăşămintelor se vor asigura condiţii de evitare a aglomerării, a incendiilor şi a exploziilor.
Îngrăşămintele ambalate în saci se stivuiesc la înălţimea de 10-12 rânduri de saci, nu mai mult pentru evitarea presiunilor mari şi aglomerarea îngrăşămintelor din ambalajele de le bază. Stivele se construiesc la o distanţă de circa 70 cm de peretele depozitului. Îngrăşămintele provenite din saci rupţi sau deterioraţi se depozitează separat.
Îngrăşămintele simple sau complexe livrate în vrac se depozitează, fiecare separat, în boxe despărţite prin pereţi din scândură gudronată. Amestecul de îngrăşăminte incompatibile sau cu compatibilitate scăzută, rezultatul întâmplător, se aplică în timpul cel mai scurt pe teren spre a se evita înrăutăţirea însuşirilor fizice şi aglomerarea. Fiecare boxă sau compartiment cu surtimente de îngrăşăminte trebuie să poarte o tăbliţă pe care se specifică tipul de îngrăşământ şi data intrării în depozit. În depozitul de îngrăşăminte nu se admite păstrarea unor produse care degajă vapori (cartof, sfeclă, legume, fructe).

Autor: ing. Vasile Toma