Proiectul legii organismelor modificate genetic se raportează cu scepticism şi prudenţă la culturile şi introducerea OMG în mediu – a spus ministrul polonez al mediului, prof. Maciej Nowicki, scrie Jurnalul National.
Au luat sfîrşit consultările sociale privind proiectul pregătit de ministerul mediului împreună cu Ministerul Agriculturii. Sunt încă în curs de desfăşurare acordurile interministeriale. După consultări, proiectul va ajunge în septembrie la guvern – presupune Ministerul Mediului. Nowicki a subliniat că, în opinia Poloniei, nu există premise suficiente care să permită asumarea riscului introducerii OMG în mediu. El a menţionat că ministerul nu are nimic împotriva cercetărilor ştiinţifice în medii închise – în laboratoare şi instituţii, relatează agenţia PAP.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Au luat sfîrşit consultările sociale privind proiectul pregătit de ministerul mediului împreună cu Ministerul Agriculturii. Sunt încă în curs de desfăşurare acordurile interministeriale. După consultări, proiectul va ajunge în septembrie la guvern – presupune Ministerul Mediului. Nowicki a subliniat că, în opinia Poloniei, nu există premise suficiente care să permită asumarea riscului introducerii OMG în mediu. El a menţionat că ministerul nu are nimic împotriva cercetărilor ştiinţifice în medii închise – în laboratoare şi instituţii, relatează agenţia PAP.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








