POMICULTURA: Livada de piersici din mijlocul deşertului românesc

Deşertificarea din sudul ţării este văzută ca un mare minus, atât de specialiştii din România, cât şi de cei din Europa. Ea poate fi întoarsă însă în favoarea noastră.

Ne-am obişnuit să plângem că odată cu marile călduri vine şi deşertificarea zonei de sud a ţării, care este şi cea mai productivă din punct de vedere agricol. Deşi majoritatea cercetătorilor spun că această zonă „va muri” în câtiva ani, anumiţi ingineri demonstrează contrariul prin fermele pe care le-au înfiinţat de-a lungul timpului. Un astfel de exemplu este FermProd, o fermă din Scărlăteşti, judeţul Brăila, care pe cel mai arid teren din zonă a reuşit crearea unui paradis agricol.

Pe o suprafaţă de peste 1.600 de hectare, inginerul Constantin Aurel experimentează anumite culturi, dar şi produce de la grâu şi porumb până la o varietate de piersici şi nectarine.

Povestea naşterii acestei ferme a început încă din perioada comunistă. „Pentru că la Însurăţei (comună la 20 de km de Scărlăteşti) am început să fac o treabă hotărâtă, am fost judecat în public, iar comuniştii m-au trimis în această zonă, care era cea mai degradată din judeţ. M-au deportat aici cu precizarea că, dacă stau aici trei ani bine, dacă nu «mă condamnă la zi şi mă bagă la întuneric». Am ajuns aici fără casă, fără masă şi m-au pus să înfiinţez o societate. M-au pus director peste ea, eu neavând nici măcar un băţ să o fac”, spune inginerul.

Ferma din nisipul brăilean

Într-o curte mai mică de un hectar este sediul fermei. Printre plante
aduse din toate colţurile lumii, pentru a le testa, se plimbă câţiva păuni. Într-o altă parte a curţii, un cal de curse american este îngrijit de doi angajaţi.

Tot sediul este înconjurat de o livadă de piersici din diferite soiuri, atât româneşti, cât şi străine. Pe lângă acestea stau câţiva lămâi, unii crescuţi pentru coajă, alţii pentru zeamă, după cum ne spune inginerul. „Am 1.600 de hectare, din care 300 de hectare rapiţă, 400 cu grâu, floarea-soarelui 600 şi porumb 100 ha şi alte câteva culturi. Pe lângă acestea, livezile au câteva zeci de hectare. Mai am şi-n alte părţi. Am avut la început 3.500 de hectare, dar anumite persoane cu interese dubioase mi-au oprit şi canalele de irigare şi mi-au tăiat perdelele de protecţie. Acest teren îl ţin în picioare cu patru oameni”, se laudă inginerul.

La nici o sută de metri depărtare este şi livada de nectarine, înfiinţată peste un fost CAP. „Când am ajuns aici nu era decât nisip bătut de vânt şi nişte vii tocmai înfiinţate, dar neîngrijite. Pentru că atunci când veneau controalele de la centru, inginerii oboseau de drum lung şi trebuiau să mănânce şi să se culce, iar apoi umflau producţia din hârtii. Tot aceştia sunt şi cei care au stricat totul după Revoluţie”, ne declară Constantin Aurel.