Investitorii români şi maghiari au descoperit, discutând, oportunităţi de colaborare în domeniul exploatării lemnului, pomiculturii şi comerţului.
Delegaţia română a vizitat şi o fermă pomicolă al cărei profit a fost, anul trecut, de peste 1 milion de euro.
Sunt convins că, la finalul derulării acestui proiect, fiecare din părţile implicate va avea de câştigat. Consider că putem, prin intermediul proiectului, să punem bazele unor afaceri de durată, care să ducă la dezvoltarea comunităţilor din Hăşmas, Buteni şi Gerendas, a declarat primarul Cornel Popa, managerul de proiect.
Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Centru de afaceri transfrontalier pentru agricultură, ecoturism, promovarea antreprenoriatului si a investitiilor în mediul rural”, care a fost declarat eligibil pe prioritatea numărul doi, „Promovarea iniţiativelor de cooperare transfrontalieră”, măsura „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor comune”, derulat de comunele Hăşmas, Buteni şi Gerendas.
Valoarea proiectului este de 76.300 de euro, din care 66.800 de euro sunt fonduri de preaderare, provenind de la UE şi Guvernul României, iar 9.500 de euro reprezintă contribuţia proprie a Consiliului Local Hăşmas.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Centru de afaceri transfrontalier pentru agricultură, ecoturism, promovarea antreprenoriatului si a investitiilor în mediul rural”, care a fost declarat eligibil pe prioritatea numărul doi, „Promovarea iniţiativelor de cooperare transfrontalieră”, măsura „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor comune”, derulat de comunele Hăşmas, Buteni şi Gerendas.
Valoarea proiectului este de 76.300 de euro, din care 66.800 de euro sunt fonduri de preaderare, provenind de la UE şi Guvernul României, iar 9.500 de euro reprezintă contribuţia proprie a Consiliului Local Hăşmas.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News