Comercianţii din pieţele craiovene sunt foarte mulţumiţi în această perioadă, afirmând că vânzările s-au dublat, întrucât mulţi oameni ţin post şi cumpără legume.
„Dacă la începutul anului vindeam câte 60 de kilograme de ridichi pe zi, acum dăm cam 200, cu câte 1,5 lei kilogramul. La fel de bine merge cu prazul şi ceapa. Când nu era post, stăteam cu legumele câte trei zile fără să le vindem”, a spus Rodica Vânju.
Nici ţăranii care comercializează lobodă sau urzici, nu o duc mai rău. „Luna trecută vindeam câte 60 de pungi cu urzici, la 1 leu fiecare. Acum, oamenii cer câte 100-120 de grămăjoare. E avantajos în post, că lumea e credincioasă”, a afirmat Ivan Maria.
Pieţarii din Târgu-Jiu se plâng însă de vânzări, numai comercianţii de cartofi şi ceapă fiind mai mulţumiţi. „Vânzările merg bine la cartofi. Sunt ieftini, oamenii mai ţin şi post. Vând şi 500 de kg de cartofi de zi“, a spus Ioana Cornea.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Nici ţăranii care comercializează lobodă sau urzici, nu o duc mai rău. „Luna trecută vindeam câte 60 de pungi cu urzici, la 1 leu fiecare. Acum, oamenii cer câte 100-120 de grămăjoare. E avantajos în post, că lumea e credincioasă”, a afirmat Ivan Maria.
Pieţarii din Târgu-Jiu se plâng însă de vânzări, numai comercianţii de cartofi şi ceapă fiind mai mulţumiţi. „Vânzările merg bine la cartofi. Sunt ieftini, oamenii mai ţin şi post. Vând şi 500 de kg de cartofi de zi“, a spus Ioana Cornea.
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News