Primii bani de la Uniunea Europeană destinaţi agricultorilor români au ajuns astăzi în bugetul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informeaza un comunicat de presa al institutiei remis recolta.eu
Documente ataşate:
APIA efectueaza primele plati - comuni
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) efectuează astăzi, 24 noiembrie 2008, primele plăţi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Astfel, aproximativ 108,28 de milioane de euro vor fi transferaţi în contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru finanţarea Măsurii de plăţi complementare directe pentru culturi amplasate pe teren arabil.
„Este prima plată efectuată din banii europeni destinaţi agriculturii şi reprezintă efortul comun al celor două Agenţii pentru ca fermierii români să fie sprijiniţi în mod efectiv. Acesta este doar începutul, urmând ca alte sume consistente de bani să fie transferate cât mai curând”, a declarat Liviu Picior, director general adjunct al APDRP.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este instituţia acreditată pentru efectuarea plăţilor aferente acestei măsuri pe care APIA o implementează.
Documente ataşate:APIA efectueaza primele plati - comuni
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) efectuează astăzi, 24 noiembrie 2008, primele plăţi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Astfel, aproximativ 108,28 de milioane de euro vor fi transferaţi în contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru finanţarea Măsurii de plăţi complementare directe pentru culturi amplasate pe teren arabil.
„Este prima plată efectuată din banii europeni destinaţi agriculturii şi reprezintă efortul comun al celor două Agenţii pentru ca fermierii români să fie sprijiniţi în mod efectiv. Acesta este doar începutul, urmând ca alte sume consistente de bani să fie transferate cât mai curând”, a declarat Liviu Picior, director general adjunct al APDRP.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este instituţia acreditată pentru efectuarea plăţilor aferente acestei măsuri pe care APIA o implementează.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








