Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Prof. dr. Viorel Berar, USAB Timişoara: Cultura cartofului timpuriu, o activitate rentabilă în practica legumicolă
Cartoful fiind considerat pe bună dreptate a doua pâine a omenirii, se cultivă pentru tuberculii săi, folosiţi într-o gamă largă de preparate culinare şi ca materie primă importantă pentru industria spirtului, amidonului, glucozei, dextrinei. De la bun început trebuie stabilită terminologia de cartof timpuriu, de vară şi de toamnă, deoarece nu de puţine ori se confundă scopul urmărit cu soiul cultivat.
De fapt, prin cartof pentru consum timpuriu, se înţeleg acele culturi care au ca perioadă de recoltare începând cu a doua jumătate a lunii mai şi continuând-se de-alungul lunii iunie. în categoria culturilor de vară se încadrează culturile de cartof cu recoltare pe parcursul lunilor iulie şi august, iar cele care se recoltează toamna constituie cartoful pentru consum de toamnă şi până în primăvară la apariţia noii recolte.
Referitor la realizarea cartofului extratimpuriu în gospodăriile individuale se pot utiliza ca sisteme: cultura în răsadniţe calde cu platformă de biocombustibil; cultura în câmp; cultura protejată cu folie de polietilenă sau cultura în solarii.
Pe lângă utilizarea spaţiilor de cultură enumerate mai sus trebuie avut în vedere şi introducerea diferitelor măsuri tehnice şi tehnologice care îmbunătăţesc condiţiile de creştere şi dezvoltare a plantelor.
Dintre măsurile tehnice folosite cu bune rezultate în cultura cartofului timpuriu menţionăm utilizarea materialului biologic la plantare atât preîncolţit cât şi înrădăcinat. înrădăcinarea se poate realiza în lădiţe unde se pun în straturi alterne amestecul de pământ format din mraniţă, turbă şi nisip cu grosime de 5 cm şi tuberculii de cartof în prealabil preîncolţiţi. Pentru umectarea amestecului nutritiv se poate folosi o soluţie formată din 60 g superfosfat şi 30 g sare potasică la 10 ml apă. Timpul de înrădăcinare fiind de 6-10 zile. în acest caz răsărirea are loc după 12-15 zile, iar la circa 20 zile se poate începe recoltarea, funcţie de epoca de plantare şi sistemul de cultură.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Sub aspectul îmbunătăţirii tehnologiei de cultură prin introducerea de noi măsuri care să asigure sporuri însemnate de producţie, pe lângă utilizarea unui material sănătos din verigi biologice de înmulţire superioare se impune corelarea cerinţelor fiecărui soi cu cerinţele speciei în ansamblu în ceea ce privesc factorii de vegetaţie.
În acest sens, pentru asigurarea unui nivel de temperatură optimă în perioadele răsăritului şi a formării tuberculilor de cartof, putem utiliza cu bune rezultate folia de polietilenă perforată care asigură un aport suplimentar de căldură în fenofazele critice ale acestei specii. Pe lângă aceasta, în plus spre exemplu la cultura în câmp, realizarea biloanelor din toamnă constituie o măsură de îmbunătăţire a regimului de temperatură deoarece primăvara cu ajutorul maşinilor de plantat are loc deschiderea bilonului, plantarea şi fixarea foliei de polietilenă pentru mulcirea solului. Această măsură tehnologică de mulcire a solului, pe lângă realizarea unui regim optim de temperatură în sol contribuie la menţinerea unui nivel optim de umiditate şi combaterea nepoluantă a buruienilor din cultură.
Asigurarea spaţiului de nutriţie necesar creşterii şi dezvoltării fiecărei plante constituie un alt deziderat în cadrul tehnologiei de cultură, deoarece trebuie avut în vedere asigurarea acestuia pe orizontală prin corelarea distanţelor de plantare între rânduri şi pe rând cât şi volumul de bilon pe verticală ştiut fiind faptul că doar 10-15 % din producţie se dezvoltă sub nivelul de plantare al tuberculului mamă.
Pentru asigurarea unui nivel optim de umiditate în sol în fazele critice pentru apă al plantelor recomandăm aplicarea a 2-3 udări cu norme moderate de apă, pentru a evita răcirea solului. Acest lucru conduce la obţinerea de producţii superioare atât cantitative cât şi calitative.
Utilizarea metodei de irigare prin picurare la nivelul rigolei de plantare cu distribuirea apei prin tubulatură, în unele cazuri de unică folosinţă atrage sporuri semnificative de recoltă, deoarece se asigură o uniformitate a regimului de umiditate din sol. în cazul oscilaţiilor mari ale umidităţii în sol unele soiuri de cartof formează un număr mai mare de tuberculi la cuib din care o bună parte nu vor ajunge la un diametru de peste 55 mm, proprii consumului curent.
Referitor la consumul de elemente nutritive în realizarea producţiei la unitatea de suprafaţă trebuie corelat cu consumul specific al speciei la tona de produs, potenţialul genetic al soiului şi nivelul de fertilitate a solului. Se recomandă ca pentru obţinerea unei tone de cartof să asigurăm: 8-10 kg s.a. N, 3 kg s.a. P2O5 şi 14 kg s.a. K2O. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1: 0,3 : 1,4.
La culturile extratimpurii şi timpurii nu trebuie să folosim cantităţi excesive de fosfor, deoarece se formează un număr prea mare de tuberculi la cuib care ajung la mărimea pentru recoltare cu întârziere.
De remarcat faptul că pentru zona de vest a ţării, datorită regimului de temperatură tot mai ridicat şi a secetei pronunţate care face posibilă dezvoltarea afidelor peste pragul economic de dăunare şi care sunt vectori pentru unele boli, se impune reînnoirea materialului biologic pentru plantare o dată la 1-2 ani cu material biologic produs în zone foarte favorabile culturii (Braşov - Covasna).
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News