Exclusiv
Publicat in: Stiri
Condiţiile impuse de Ministerul Agriculturii producătorilor care doresc să participe la programul “Fructe pentru elevi”, despre care vorbeam zilele trecute îi avantajează în special pe importatori. Potrivit documentului publicat de minister, merele trebuie să aibă în jur de 300 de grame bucata şi să nu aibă nici o pată, să fie întregi, sănătoase, spălate, curate, fără materii vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi manipulare. Fructele pe care copiii le vor primi în ultima pauză de dinaintea terminării cursurilor vor cântări între 90 şi 150 de grame, vor costa maximum 30 de bani, vor fi întregi, sănătoase, spălate, fără pete, viermi, mirosuri şi gusturi străine, rezistente la transport.
Potrivit directorului Institutului de Cercetări Alimentare, specialiştii care au redactat aceste condiţii au „omis” să precizeze exact ce era mai important: calitatea gustului. „Ideea e foarte bună pentru copii, mai ales că ei nu sunt educaţi să consume fructe. Însă nu poţi să nu ţii cont şi de caracteristicile nutriţionale. Aşa s-a întâmplat şi cu castravetele, când spuneau să nu fie strâmb. Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să dea şi alţi indicatori, cum ar fi capacitatea antioxidantă a mărului, conţinutul de vitamina C sau conţinutul în fibră”, a declarat Gheorghe Mencinicopschi, pentru ziarul Adevărul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h


Producătorii de mere sunt şi ei descumpăniţi. „Cred că noile reguli sunt făcute ca să ne înlăture de pe piaţă pe noi, producătorii din ţară. Merele noastre sunt mai bune decât cele de import. Ale noastre mai au câte o pată pe ele pentru că sunt ecologice, netratate cu substanţe. Asta ar trebui să conteze mai mult decât stasul pe care îl vor ei. Dar cei de la Guvern vor mere din străinătate pentru că aşa le sunt plătite lor taxe”, spune Titi Toma, producător de mere din Voineşti, Dâmboviţa.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

A fost finalizata licitatia privind livrarea de fructe in scolile din Bistrita-Nasaud
A fost finalizata licitatia privind livrarea de fructe in scolile din Bistrita-Nasaud
Fructele destinate copiilor vor fi de calitatea I si vor avea greutatea minima de 100 grame. Pentru...
Firma care furnizeaza mere elevilor din Salaj, in cadrul programului Fructe in scoli, va rezilia contractul
Circa 80% din elevii salajeni ar putea ramane fara merele pe care le primesc zilnic prin programul...
Dambovita: Mere stricate prin programul fructe in scoli
Copiii din unele scoli din judetul Dambovita au primit mere stricate prin programul guvernamental,...
MADR speră că merele distribuite în cadrul programului Fructe în scoli vor proveni de la producătorii autohtoni
Distribuţia de mere în şcoli în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe a fost...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016