Exclusiv
Publicat in: Stiri
Proprietarii de terenuri agricole necultivate nu vor mai primi subvenţii de la stat sau vor fi obligaţi să achite penalităţi ori impozite mai mari, astfel încât să fie determinaţi să vândă, să închirieze, să arendeze ori să lucreze terenul, a declarat, joi, premierul Emil Boc, potrivit Mediafax.
El a arătat că sunt foarte multe terenuri nelucrate şi că îl "doare sufletul" să vadă că în România sunt acordate subvenţii pentru suprafeţe pe care cresc bălării.

"Sunt foarte multe terenuri nelucrate şi mă doare sufletul să văd că în România se primeşte subvenţie pentru un hectar de teren şi când te duci, cresc bălării şi este teren nelucrat. Aici va trebui să luăm o decizie prin care cei care nu lucrează pământul fie să nu primească subvenţie, fie să plătească o penalitate sau o formă de impozitare mai mare, astfel încât să fie obligaţi ori să îl vândă, ori să îl închirieze, să îl arendeze, ori să îl lucreze. E bătaie de joc la adresa celorlalţi cetăţeni să îi lăsăm în continuare să meargă în această manieră", a spus Boc, la RRA.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu două săptămâni, că susţine introducerea unui impozit pe terenurile nelucrate, care să fie cel puţin la nivelul subvenţiei de 100 de euro/hectar primită conform regulilor Uniunii Europene.

El a adăugat că trebuie găsită o soluţie pentru vânzarea sau arendarea de către proprietari a terenurilor de 3-5 hectare, apreciind că a lăsa nelucrate trei milioane de hectare este "aproape o lovitură dată propriei economii".

În luna septembrie, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că proprietarii de terenuri nelucrate care nu îngrijesc şi nu curăţă suprafeţele respective vor fi penalizaţi, cu o sumă de 50-60 de euro pe hectar , arătând că o mare problemă a agriculturii româneşti este reprezentată de cele trei milioane de hectare de teren necultivate.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Buzau: Suprafata de terenuri agricole necultivate, nesemnificativa, potrivit datelor centralizate de DADR
În judeţul Buzău, peste 5.000 de hectare de teren agricol au rămas necultivate în 2010, dar...
Teleorman: 40.000 de hectare de terenuri agricole nelucrate, potrivit centralizarii DADR
Aproximativ 40.000 de hectare din totalul de 195.500 de hectare destinate însămânţărilor de...
Terenuri agricole nelucrate (foto)
Mihail Dumitru: Am gasit posibilitatea ca subventia la hectar sa fie comparabila cu cea de anul trecut - 118 euro la hectar
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să acorde în acest an din bugetul...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016