Guvernul României nu a acordat agricultorilor niciun sprijin real în anul agricol 2009 - 2010, se afirmă în moţiunea simplă pe care Alianţa PSD+PC a depus-o miercuri, mentionata de Agerpres. In textul motiunii se cere, printre altele, demiterea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru.
Autorii moţiunii solicită acordarea unui buget de cel puţin un miliard de lei, prin rectificare, Ministerului Agriculturii, pentru a plăti de urgenţă datoriile restante către fermieri, înainte de data de 20 septembrie, când, tehnologic, campania de însămânţări de toamnă este în plină desfăşurare.
În aceste datorii sunt incluse restanţele la Legea 150, plata diferenţei la acciza la motorină, plata penalităţilor la energia electrică folosită la irigaţii, plata pagubelor produse de calamităţi şi constatate de administraţiile locale şi prefecturi, plata subvenţiei pe hectar şi care reprezintă componenta naţională, plata sprijinului pentru zootehnie, pentru pajişti, pentru cofinanţări.
De asemenea, se solicită asigurarea prin rectificare a sumei de 600.000 de lei Ministerului Administraţiei şi Internelor, sumă necesară organizării alegerilor Colegiilor de Conducere a Camerelor Agricole, asigurarea fondurilor necesare pentru apărarea sănătăţii animalelor şi bunăstării acestora, precum şi procurarea crotaliilor auriculare necesare identificării animalelor.
De asemenea, Alianţa PSD+PC cere Ministerului Agriculturii să nu se mai opună votului în plen pe Legea 45 a cercetării agricole şi să dea toate explicaţiile necesare instituţiei prezidenţiale pentru ca acest act normativ să nu fie trimis spre reexaminare, iar Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului să facă publice programele de apărare şi gospodărire a apelor în vederea prevenirii inundaţiilor pe terenurile agricole şi în localităţi, sumele alocate şi modul de încredinţare a lucrărilor, asigurarea demersului politic în rândul parlamentarilor puterii şi a guvernului pentru a se introduce în regim de urgenţă, atât în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor a Legii Camerelor Agricole, organizarea specialiştilor disponibilizaţi din direcţiile agricole şi instituţii deconcentrate în grupe de lucru în cadrul Oficiilor de Cadastru, în vederea realizării cadastrului şi înscrierii în Cartea Funciară a 90 la sută din terenul agricol al României, care astăzi nu este întabulat.
Totodată, sunt solicitate o poziţie oficială a Ministerului Agriculturii cu privire la "propunerile aberante" privind trecerea ANIF-ului la alte ministere, emiterea de către Ministerul Agriculturii a legislaţiei aferente pentru acordarea ajutoarelor atât în ceea ce priveşte fermele mici şi mijlocii (exceptarea de la notificare), cât şi fermele mari, fiind vorba în acest caz de 13 măsuri, din care au fost realizate, în diferite stadii, doar şase măsuri, precum şi abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 752 din 21 iulie 2010 privind măsurile de reorganizare a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi stabilirea numărului de posturi pentru acestea.
Moţiunea va fi dezbătută marţea viitoare în plen, iar votul se va da miercurea viitoare, la ora 12,30

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
De asemenea, se solicită asigurarea prin rectificare a sumei de 600.000 de lei Ministerului Administraţiei şi Internelor, sumă necesară organizării alegerilor Colegiilor de Conducere a Camerelor Agricole, asigurarea fondurilor necesare pentru apărarea sănătăţii animalelor şi bunăstării acestora, precum şi procurarea crotaliilor auriculare necesare identificării animalelor.
De asemenea, Alianţa PSD+PC cere Ministerului Agriculturii să nu se mai opună votului în plen pe Legea 45 a cercetării agricole şi să dea toate explicaţiile necesare instituţiei prezidenţiale pentru ca acest act normativ să nu fie trimis spre reexaminare, iar Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului să facă publice programele de apărare şi gospodărire a apelor în vederea prevenirii inundaţiilor pe terenurile agricole şi în localităţi, sumele alocate şi modul de încredinţare a lucrărilor, asigurarea demersului politic în rândul parlamentarilor puterii şi a guvernului pentru a se introduce în regim de urgenţă, atât în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor a Legii Camerelor Agricole, organizarea specialiştilor disponibilizaţi din direcţiile agricole şi instituţii deconcentrate în grupe de lucru în cadrul Oficiilor de Cadastru, în vederea realizării cadastrului şi înscrierii în Cartea Funciară a 90 la sută din terenul agricol al României, care astăzi nu este întabulat.
Totodată, sunt solicitate o poziţie oficială a Ministerului Agriculturii cu privire la "propunerile aberante" privind trecerea ANIF-ului la alte ministere, emiterea de către Ministerul Agriculturii a legislaţiei aferente pentru acordarea ajutoarelor atât în ceea ce priveşte fermele mici şi mijlocii (exceptarea de la notificare), cât şi fermele mari, fiind vorba în acest caz de 13 măsuri, din care au fost realizate, în diferite stadii, doar şase măsuri, precum şi abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 752 din 21 iulie 2010 privind măsurile de reorganizare a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi stabilirea numărului de posturi pentru acestea.
Moţiunea va fi dezbătută marţea viitoare în plen, iar votul se va da miercurea viitoare, la ora 12,30
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News